Spectacol „Armonia Lucis” dedicat Micii Uniri și obiecte tradiționale, la Palas

Și în acest an, ansamblul Palas va sărbători Unirea Principatelor Române printr-un spectacol de muzică patriotică, la care sunt invitaţi toţi ieşenii. Totodată, clienții vor descoperi standurile unor meșteri populari, care îi vor încânta cu măiestria lor în realizarea obiectelor autentic românești.

Miercuri, pe 24 ianuarie 2018, Palas marchează cei 159 de ani de la Unirea Principatelor Române prin muzică. Ieșenii și nu numai sunt invitați de la ora 18.30, în Atrium, acolo unde se va desfășura spectacolul „Țara mea cântă”. Evenimentul include piese pentru cor și orchestră, interpretate de Ansamblul vocal instrumental „Armonia Lucis”. Astfel, clienții vor sărbători Mica Unire pe ritmurile muzicii patriotice.

Până miercuri inclusiv, etajul 1 al Atriumului Palas Mall găzduieşte standurile unor meșteri populari. Cei care îndrăgesc obiectele realizate de artizani, cu talent şi dragoste faţă de tradiţiile româneşti, pot alege dintr-o varietate de produse. Obiecte şi icoane sculptate în lemnii şi alte piese de port popular,trăistuțe, ștergare și țesături cu motive tradiționale, lucrate manual, articole de pielărie, blană şi lână, păpuși artizanale și articole decorative pot fi admirate şi achiziţionate de la Palas.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;