Iaşul ar putea avea o nouă Sală Polivalentă, cu o capacitate de 14.000 de locuri

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea a început demersurile în vederea lucrărilor de proiectare a noii Săli Polivalente, care urmează să fie construită în zona Moara de Vânt. Cu o capacitate de 14.000 de locuri, noua Sală Polivalentă va putea găzdui după finalizare competiţii de handbal, volei, baschet şi futsal la nivel internaţional, dar şi spectacole sau alte manifestări cultural-artistice. De asemenea, sala va putea găzdui competiţii internaţionale de box, gimnastică ritmică, gimnastică artistică, scrimă, tenis de masă, tenis de câmp sau badminton. Potrivit primarului Mihai Chirica, investiţia, care urmează să fie realizată atât cu fonduri de la bugetul local cât şi din fonduri guvernamentale, respectiv de la bugetul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), se ridică la circa 50 – 60 milioane de lei. “Este vorba despre o suprafaţă de teren de circa cinci hectare. Zona pe care noi am luat-o în calcul pentru construcţia viitoarei săli de sport este Moara de Vânt, acolo unde municipalitatea are mai multe terenuri libere”, a declarat edilul. Construcţia noii Săli Polivalente ar putea dura între doi şi trei ani.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;