Revista Ligii Profesioniste de Fotbal a dat luni publicităţii “echipa ideală” a etapei a 23- a Ligii 1, în care se regăsesc, în premieră, şi trei fotbalişti de la CSM Politehnica Iaşi, grupare care în ultima etapă de campionat a învins în deplasare, cu scorul de 4-0 (3-0), pe FC Voluntari. Cei trei fotbalişti ieşeni incluşi de LPF în “echipa ideală” a etapei a 23-a sunt: fundaşul dreapta Gabriel Bosoi, stoperul Ovidiu Mihalache şi mijlocaşul stânga Andrei Sin. În plus, antrenorul celor de la CSM Politehnica Iaşi, Flavius Stoican, a fost desemnat de prestigioasa revistă a LPF drept “antrenorul etapei”. Iată, în continuare, care este echipa ideală a etapei a 23-a, în viziunea celor de la LPF:
PORTAR
Plamen Iliev (Astra / 26 de ani / 20 jocuri) – A fost decisiv prin cele trei intervenţii din partea secundă, datorită cărora giurgiuvenii s-au întors de la Ovidiu cu un punct mare. Un portar cu reflexe foarte bune.
FUNDAŞI
Gabriel Bosoi (CSM Poli Iaşi / 30 de ani / 6 jocuri) – A făcut cel mai bun meci din carieră în Liga 1. A marcat un gol, primul în ediţia curentă şi a oferit o pasă decisivă.
Ovidiu Mihalache (CSM Poli Iaşi / 33 de ani / 10 jocuri) – A stopat cu brio orice atac advers. În plus, s-a dovedit a fi foarte periculos şi în ofensivă. Prinde pentru a doua oară echipa etapei în stagiunea actuală.
Paulo Vinicius (CFR Cluj / 33 de ani / 21 jocuri) – A marcat pentru a treia oară în acest sezon, toate reuşitele fiind izbutite cu capul. Prinde pentru a cincea oară echipa etapei şi devine fundaşul central cu cele mai multe nominalizări.
Cristian Ganea (Viitorul / 25 de ani / 22 jocuri) – A făcut un nou meci foarte bun pentru dobrogeni, dominând întreaga bandă. În acest sezon, Ganea este cel mai în formă jucător român pe postul de fundaş stânga.
MIJLOCAŞI
Sebastian Mailat (CFR Cluj / 20 de ani / 4 jocuri pentru CFR) – Își poate câștiga un loc de titular prin tupeul de care dă dovadă. A lămurit soarta primului meci jucat de clujeni în 2018 printr-o execuţie de excepţie.
Constantin Budescu (FCSB / 28 de ani / 14 jocuri) – A fost omul meciului de la Mediaş. A marcat dintr-un penalty scos tot de el şi a pasat decisiv lui Alibec. A strâns deja 10 goluri şi opt pase decisive pentru ”roş-albaştri” în toate competiţiile.
Emmanuel Culio (CFR Cluj / 34 de ani / 20 jocuri) – Rămâne unul dintre jucătorii decisivi din lotul liderului. Evoluție sigură la mijlocul terenului, care a eclipsat penalty-ul ratat. A ajuns la 32 de pase decisive în 127 de meciuri pe prima scenă.
Andrei Sin (CSM Poli Iaşi / 26 de ani / 22 jocuri) – A contribuit cu un gol şi o pasă decisivă la cea mai clară victorie reuşită de Poli Iaşi pe teren advers în Liga 1. Un jucător cu evoluţii tot mai bune.
ATACANŢI
Cristian Bărbuţ (CS U Craiova / 22 de ani / 8 jocuri) – A avut o prestaţie consistentă, arătând că poate fi oricând o soluţie pentru primul ”unsprezece”. A marcat în campionat pentru a doua oară în tricoul “Ştiinţei”. A ajuns la opt goluri în 99 de partide în Liga 1.
Attila Hadnagy (Sepsi / 37 de ani / 19 jocuri) – Intrat pe teren în repriza secundă, veteranul covăsnenilor a marcat golul care a adus victoria gazdelor. A fost a 40-a reuşită a acestuia în principala competiţie internă din România.
ANTRENORUL ETAPEI
Flavius Stoican (CSM Poli Iaşi / 41 de ani), A reuşit o victorie spectaculoasă, cea mai clară izbutită de Poli pe teren advers în Liga 1. Echipa joacă un fotbal ofensiv de calitate, acesta fiind şi argumentul principal al moldovenilor în lupta pentru un loc în play-off.