În perioada 19 – 20 februarie, la Bruxelles a avut loc primul seminar academic destinat orașelor incluse în programul The Digital Cities Challenge al Comisiei Europene. Anterior, Comisia Europeană a selectat 15 orașe, printre care și municipiul Iași, pentru a le acorda consultanță și coaching la un nivel înalt cu experți locali și internaționali, pentru a le ajuta să dezvolte și să pună în aplicare planuri strategice care vizează creșterea economică și bunăstarea socială. Iașul, alături de alte șapte orașe, a fost selectat în „primul val” al programului, alte șapte orașe urmând să li se alăture ulterior. Seminarul desfăşurat în această săptămână este primul din cele patru care vor fi organizate în acest context, fiind destinat celor opt orașe din „primul val”, care au câștigat această competiție, marcând începutul celor cinci etape ale demersului de transformare digitală. Municipiul Iași a fost reprezentat la seminar de către prof. univ. dr. Adrian Iftene, decanul Facultății de Informatică a Universității „Al. I. Cuza” Iași, Dan Zaharia, fondator FabLab Iași, și Cătălin Boghiu, director al Direcției Generale Tehnice și de Investiții a Primăriei Municipiului Iași. Seminarul a avut patru scopuri şi anume: pregătirea orașelor pentru a se angaja în traiectoria de transformare digitală, precum și pentru a lansa lucrările privind prima etapă a acțiunii. Seminarul va fi asimilat, de asemenea, ca o „întâlnire inițială” între reprezentanții orașelor câstigătoare și liderii echipei Digital City care vor furniza servicii de consiliere către orașele selectate, să inspire orașele și să promoveze know-how-ul prin prezentarea bunelor practici legate de transformarea digitală prin prezența orașelor Blueprint pe parcursul celor două zile, să inițieze linia de bază pentru următoarele etape ale traiectoriei. Aceasta se va realiza completând un instrumentul de autoevaluare pentru a măsura punctul de vedere al transformării digitale a orașelor participante, precum și pentru a reflecta asupra viziunii și ambiției transformării digitale a acestora şi, nu în ultimul rând, să facă schimb de cunoștințe și expertiză și să identifice soluții pentru a începe să construiască rețele și relații între orașele participante, precum și cu orașele Blueprint, precizează reprezentanţii municipalităţii ieşene, într-un comunicat de presă.