Mihai Chirica: La Iaşi nu există probleme cu Spitalul Regional de Urgenţe

Proiectul privind construcţia Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi se derulează conform graficului stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, neexistând probleme nici în ceea ce priveşte amplasamentul şi nici în privinţa altor indicatori tehnico-economici, a declarat primarul Mihai Chirica, ieri, într-o conferinţă de presă. Potrivit şefului municipalităţii ieşene, afimaţiile făcute de comisarul european pentru dezvoltare regională Corina Creţu, la finalul întrevederii pe care a avut-o, ieri, la Bruxelles, cu premierul Viorica Dăncilă, în legătură cu existenţa unor “probleme” la toate cele trei viitoare spitale regionale de urgenţă, de la Iaşi, Cluj şi Craiova, nu sunt valabile şi pentru unitatea de la Iaşi. “Sunt convins că există probleme, însă aceste probleme nu ne privesc pe noi. La Iaşi nu există probleme cu Spitalul Regional de Urgenţe. Până în acest moment, noi am luat aproape toate avizele necesare, conform legii, pentru începerea lucrărilor. Mai avem de luat avize doar de la Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Apărării Naţionale, Autoritatea Aeronautică Română, “Apele Române”, SRI şi Poliţia Rutieră. Sperăm ca în cel mai scurt timp să fie luate şi aceste avize, după care proiectul va fi înaintat spre avizare Consiliului Judeţean. După avizul Consiliului Judeţean, proiectul va intra în dezbarea Consiliului Local, pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal, după care vor putea începe lucrările”, a precizat primarul. Referindu-se la afirmaţiile făcute de Corina Creţu, referitoare la situaţia celor trei spitale regionale, Mihai Chirica a spus că aşa-zisele “probleme” invocate de reprezentatul Comisiei Europene ar putea fi cauzate de riscul de dezangajare al României, în valoare de 831 milioane de euro, pe care ţara noastră ar trebui să-l suporte în acest an, ca urmare a neaccesării fondurilor nerambursabile puse la dispoziţie anul trecut de Uniunea Europeană. “Cred că la acest lucru s-a referit doamna comisar şi nu la faptul că ar exista probleme la cele trei viitoare spitale regionale de urgenţă, de la Iaşi, Cluj şi Craiova”, a adăugat primarul. Reamintim că la finalul întrevederii pe care a avut-o, marţi, la Bruxelles, cu primul ministru al României, Viorica Dăncilă, comisarul european pentru dezvoltare regională Corina Creţu a afirmat că există probleme la toate cele trei spitale regionale. Referindu-se strict la Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, Corina Creţu a spus că problema principală constă în faptul că ar mai fi nevoie de circa încă un hectar de teren pentru amplasamentul viitorei unităţi medicale. Pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă, de la Iaşi, Cluj şi Craiova, Ministerul Sănătăţii are alocată suma de 300 de milioane de euro, prin Programul Regional Operațional (POR) al Uniunii Europene. În luna decembrie 2016, ministerul a încheiat un acord de asistență tehnică cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în vederea întocmirii documentelor necesare aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri structurale nerambursabile pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă. Conform calendarului convenit de Primărie împreună cu Ministerul Sănătăţii, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) privind Spitalul Regional de Urgenţe trebuia finalizat până la data de 31 decembrie 2017. Tot până la aceeaşi dată trebuia finalizat de către Ministerul Sănătăţii şi studiul de fezabilitate (SF) al proiectului, urmând ca cel mai târziu până la sfârşitul anului 2018 să aibă loc licitaţia în vederea desemnării executantului lucrărilor. Potrivit aceluiaşi calendar, începerea efectivă a lucrărilor la Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi era programată pentru primul trimestru al anului 2019, iar finalizarea investiţiei în anul 2023. Potrivit proiectului tehnic, Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, cu o capacitate de 780 de paturi, urmează să fie amplasat în zona Moara de Vânt, pe o suprafaţă de circa 12 ha. Spitalul va fi unul de tip modular, cu un regim de înălţime de 15 nivele şi dotat cu helioport. Costul total al investiţiei se ridică la suma de 200 de milioane de euro, din care o sută de milioane de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene, iar restul cea a BEI şi a Guvernului României. Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, care va avea, în premieră, şi o secţie de arşi, va fi dotat cu cea mai modernă aparatură medicală de pe plan mondial, iar odată cu darea în folosinţă a obiectivului, în oraş ar urma să fie create peste 2.500 de noi locuri de muncă.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;