Proiect privind înfiinţarea de întreprinderi nonagricole în mediul urban

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 64 de ani, cu nivel minim de studii de zece clase şi cu domiciliul în judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Botoşani şi Suceava pot beneficia de un sprijin financiar în valoare de 33.000 de euro, în vederea înfiinţării de întreprinderi nonagricole în mediul urban, în cadrul proiectului “Start up Yourself”, implementat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, în parteneriat cu mai multe asociaţii şi organizaţii de profil. Obiectivul general al proiectului, cu o valoare de 11.836.863,04 lei, din care 11.836.863 reprezintă contribuţia Uniunii Europene, prin Fondul Social European (FSE), și 1.713.501.38 lei de la bugetul național, îl reprezintă încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu prin susţinerea înfiinţării unui număr de 48 de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est şi crearea a minimum 96 de locuri de muncă, ca urmare a derulării unor măsuri de formare antreprenorială pentru minimum 400 de persoane. Finanţarea se va face în două tranşe: prima, în valoare de 75% din suma necesară pentru înfiinţarea întreprinderii (33.000 de euro) va fi acordată antreprenorului, în avans, la semnarea contractului de finanţare, urmând ca cea de-a doua tranşă, de 25%, să fie acordată beneficiarului cu condiţia ca, după cel puţin 12 luni (plus alte şase ulterior) de la demararea proiectului, întreprinzătorul să fi creat cel puţin două noi locuri de muncă în cadrul unităţii nou înfiinţate. În total, estimativ, la finalul proiectului se intenţionează înfiinţarea a cel puţin 120 de întreprinderi mici şi a minimum 250 de noi locuri de muncă. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;