Curs intensiv privind regulamentul de protecţie a datelor cu caracter personal, la CCI

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi organizează un curs dedicat prezentării şi explicării Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date. Cursul se va desfăşura în data de 15 martie şi va avea o durată de 8 ore. Regulamentul General de Protecţia Datelor (GDPR) va avea directă aplicabilitate începând cu data de 25 mai 2018. Sub incidenţa GDPR intră aproape orice entitate (firmă, instituţie, organizaţie) care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul General Privind Protecţia Datelor va afecta orice companie care derulează afaceri pe teritoriul UE. “Cursul se adresează antreprenorilor şi responsabililor în domeniile: juridic, IT, resurse umane, vânzări, marketing. Durata totală va fi de opt ore, din care patru ore de predare şi patru ore interactive cu participanţii, care pot să adreseze propriile întrebări şi să înţeleagă paşii care trebuie urmaţi într-un proiect de implementare a GDPR”, se precizează într-un comunicat de presă al CCI Iaşi. Subiecte abordate în cadrul cursului se referă la sisteme de protecţie a datelor cu caracter personal, reglementări şi legislaţie europeană şi naţională; termeni şi principii; consimţământ; categorii speciale de date; drepturile persoanei vizate; rolul, funcţia şi relaţia DPO (Data Protection Officer) cu Autoritatea Naţională de Supraveghere; politici şi proceduri privind protecţia datelor cu caracter personal la nivelul organizaţiei. Lectorul cursului este un specialist în acest domeniu, respectiv Adrian Munteanu, profesor universitar doctor în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor; co-preşedintele filialei din România a IAPP (International Association of Privacy Professionals) şi instructor certificat IAPP; expert ENISA în domeniul managementului riscurilor. „Protecţia datelor cu caracter personal în acord cu noul regulament UE reprezintă un subiect foarte sensibil şi care devine cu atât mai presant, cu cât ne apropiem de termenul de aplicare directă a GDPR, respectiv luna mai a acestui an. Regulamentul nu este un text foarte confortabil de parcurs, de înţeles şi de aplicat, i se pot da multe interpretări şi, de aici, erori în implementare. Organizăm acest curs cu sprijinul unui reputat specialist în domeniul protecţiei datelor şi al managementului riscurilor, Adrian Munteanu, pentru a oferi participanţilor o imagine de ansamblu a ceea ce presupune GDPR la nivel de firmă sau organizaţie, cum anume trebuie abordat regulamentul şi care sunt paşii după care să te ghidezi pentru a-ţi elabora propria procedură internă”, a precizat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi Datorită caracterului interactiv al cursului, numărul de locuri este limitat. Persoanele doritoare să participe la curs  sunt invitate să se înscrie online pe site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;