Potențială colaborare cu universitățile din Maroc pentru obținerea diplomelor duble

Reprezentanții conducerii Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași au participat, în perioaada 5 – 9 martie, în Maroc, la o vizită de promovare a ofertei educaționale a învățământului superior din România. Instituţia de învăţământ superior a fost reprezentată prin prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul UTI, și prof. univ. dr. ing. Irina Lungu, prorector responsabil cu relațiile internaționale. Vizita în Maroc vine în continuarea misiunii educaționale organizate de Ministerul Educației Naționale și Consiliul Național al Rectorilor, după ce cu o săptămână în urmă au avut loc o serie de întâlniri de promovare a universităților românești în Dubai. „Evenimentele au fost organizate sub medierea Ambasadei României în Maroc și au abordat mai multe aspecte. Deși au fost și întâlniri cu potențialii candidați marocani la studiile universitare din România, vizita în Maroc s-a concentrat pe stabilirea unor parteneriate cu cele 12 universități marocane de stat. În acest sens, o primă întâlnire a avut loc la sediul Ministerului Educației din Rabat, întâlnire la care au participat, din partea gazdelor, Said Amzazi, ministrul educației, directori din minister și președinții universităților marocane”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi”. Din delegația României a făcut parte, pe tot parcursul vizitei, și Alteța Sa Regală, Principele Radu al României, Daniela Brândușa Băzăvan, ambasadorul României la Maroc, Cristian Spiridon, consilier diplomatic, consul al României în Maroc, Ion Groza, secretar de stat în Ministerul Educației Naționale, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, președintele CNR, patru rectori ai universităților de stat din România și reprezentanți de la încă șapte universități românești. „Discuțiile purtate în cele patru zile, care au respectat un program foarte dens, s-au bazat pe relațiile tradiționale dintre România și Maroc și au evidențiat dorința puternică de colaborare a colegilor marocani. M-a impresionat modul deosebit de călduros, de afectiv cu care aceștia ne-au primit și au vorbit despre România, fiindcă mulți dintre ei și-au făcut studiile în țara noastră înainte de anii ’90”, a afirmat rectorul UTI.  În ceea ce privește colaborările directe cu Politehnica ieșeană, omologii din Maroc și-au exprimat interesul să extindă colaborările pe programele Erasmus și chiar să se concretizeze o serie de parteneriate pentru obținerea de duble diplome, într-o primă etapă pentru ciclurile de master și de doctorat, ulterior chiar și la licență. „De asemenea, și-au manifestat dorința de a vizita Politehnica ieșeană, ceea ce evident că am acceptat cu mare plăcere. Consider că prin această vizită în Maroc am deschis o cale neexploatată până acum, o cale către parteneriate solide cu țara care în anul 869 a înființat prima universitate din lume”, a spus, în încheiere, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

 

Filed in: Educație

Comments are closed.

;