O nouă ediţie a campaniei „Donează pentru un zâmbet!” – apel la generozitatea ieșenilor

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Comunitară (DAC), a lansat astăzi, 14 martie, campania „Donează pentru un zâmbet!”. Aflată la cea de-a VI-a ediţie, acțiunea mizează pe spiritul de solidaritate al ieşenilor în apropierea Paștelui, fiind un proiect destinat persoanelor singure, persoanelor vârstnice şi familiilor vulnerabile din punct de vedere social, care se află în monitorizarea specialiștilor DAC Iași. Astfel, în perioada 14 martie – 4 aprilie, cetățenii sunt invitați să doneze alimente neperisabile și materiale de curățenie. Ulterior, pe 5 aprilie va avea loc distribuirea donațiilor către categoriile de beneficiari menționate. “Ieșenii care doresc să se implice în această campanie sunt așteptați cu donații la punctul de lucru al DAC din Șoseaua Națională (Piramida lui Dubeț), programul de lucru fiind de luni până vineri, între orele 8.30 și 16.00”, precizează reprezentanţii Primăriei, într-un comunicat de presă.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;