În organizarea Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ), în parteneriat cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC), la Liceul Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute etapa județeană a Concursului național pe teme de protecția consumatorului “Alege! Este dreptul tău!”. Aflat la cea de-a XVI-a ediție, competiția reprezintă în fiecare an o provocare atât pentru elevi, cât și pentru profesorii din învățământul preuniversitar. Tema concursului – „Crearea unei piețe on-line echitabile și sigure” – a fost una generoasă, având în vedere interesul manifestat de tânăra generație pentru tot ceea ce are legătură cu internetul. “Dincolo de măiestria cu care au fost realizate, desenele elevilor din clasele I-VI și creațiile grafice ale elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a reflectă faptul că și cei mai mici sunt familiarizați cu această formă de comerț, pot identifica mesajele ascunse din publicitatea on-line și își cunosc drepturile în calitate de consumatori” a declarat prof. Alla Apopei, inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare în cadrul IŞJ Iaşi. Elevii claselor IX-XI au susținut un test grilă din legislația specifică protecției consumatorului și au realizat un eseu cu tema “Costuri ascunse ale comerțului on-line”, eseu pe care l-au prezentat în față comisiei, utilizând instrumentele tehnologiei digitale. Controlându-și cu succes emoțiile, au reușit să convingă membrii comisiei, din care au făcut parte reprezentanți ai I.S.J. Iași, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, ai mass-mediei și ai domeniului de vânzări prin rețeaua de supermarketuri, că sunt bine informați, cunosc atât avantajele, cât și dezavantajele cumpărăturilor on-line și, mai ales, sunt destul de vigilenți astfel încât să nu fie victimele unor înșelătorii. Eforturile câștigătorilor au fost răsplătite de către sponsorii concursului, care au acordat premii în valoare de 1600 de lei. Astfel, județul Iași și-a desemnat câstigătorii pentru etapa națională a concursului. La secțiunea desene, pe primul loc s-au clasat Nechita Bogdan, clasa I, Școala Gimnazială “Petru Poni” Cucuteni; Condrea Diana-Alexia – clasa a V-a, Ariton Anisia – clasa a VII-a și Smirnov Andra-Cristina – clasa a VIII-a, de la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” Iași. Câștigatoare la categoria liceu sunt elevele Horleanu Maria-Diana, clasa a X-a, și Meauca Eleni-Denișa, clasa a XI-a, de la Liceul Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” Iași, coordonate de profesoara Liana Jescu. Cele două eleve au reprezentat cu succes județul Iași și la ediția anterioară, obținând premiul I și al II-lea la etapa națională a concursului. Ne dorim ca și în acest an elevele din Iași să strălucească pe podiumul competiției organizată de Ministerul Educației Naționale, în perioada 17 iunie – 22 iunie, la Tabără Delfin din Năvodari.