Concert de flaut și marimbă la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Inspectoratul Școlar Județean, organizează o nouă ediție a „Concertelor-lecție la Palat”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 martie, ora 11.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii. Concertul de flaut și marimbă va fi susținut de elevi și studenți din Iași și București, după cum urmează: Irina Rădulescu, master – anul I – marimbă și Carla Stoleru, anul IV- flaut, de la Universitatea Națională de Muzică București, Muzică de cameră, clasa prof. univ. dr. Verona Maier, Ioana Ailenei, clasa a XII-a – marimbă și Liria Țigăeru, clasa a XII-a – marimbă, clasa prof. Iustin Rusu, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, Marius Helciu – marimbă, anul IV, clasa prof. univ. dr. Florian Simion; la pian: asist. univ. drd. Paul Pintilie, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Inițiat și coordonat voluntar de prof.dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, proiectul „Concerte-lecție la Palat” a debutat în octombrie 2016 și se află acum în cea de-a doua stagiune, evenimentele desfășurându-se o dată pe lună, pe parcursul anului școlar. Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la Palatul Culturii, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 16.00.

 

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;