Primăria Municipiului Iași, prin Departamentul “Centenar” și Fundația ACTUS organizează joi, 29 martie, începând cu ora 11.30, în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez din Iași, conferința-dezbatere „Henri Mathias Berthelot la Iași”, primul eveniment organizat în cadrul proiectului „Henri Mathias Berthelot – Două patrii: Franța și România”. Intervențiile și dezbaterile vor fi centrate în jurul a patru teme care tratează prezența și activitatea generalului Berthelot în România:
- Jurnalistul Ion M. Ioniță, redactor șef Historia: Aspecte politico-istorice ale prezenței lui Henri Berthelot și ale Misiunii Militare Franceze în România;
- Profesorul Alexandru Muraru de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: „Sunteți admirabil dezorganizați”: Misiunea Militară Franceză și reorganizarea Armatei Române. De la înfrângere teribilă la victorie de excepție;
- D Sorin Iftimi, istoric și muzeograf la Complexul Muzeal Național „Moldova”: Personajul istoric Henri Mathias Berthelot și Iașii;
- Jurnalistul Nicolas Don, Președintele Fundației ACTUS: Francezi și români. Diferențe și asemănări de concepție și de atitudine în război, în politică și în societate – atunci și acum. O prietenie perfectă?
Conferința „Henri Mathias Berthelot la Iași” va fi moderată de jurnalista Mihaela Simina, content manager al proiectului. Proiectul „Henri Mathias Berthelot – Două patrii: Franța și România”, inițiat de Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu Fundația ACTUS, își propune să contribuie la readucerea în atenția publicului, în contextul istoric prilejuit de Centenarul Marii Uniri, dar și în contextul internațional actual, a importanței rolului pe care l-a avut Generalul Berthelot în istoria României și, prin extensie, a importanței relațiilor româno-franceze în trecut, prezent și viitor.