Restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din municipiu

Miercuri, 11 aprilie, între orele 8.00 și 17.00, echipele SC Citadin SA vor executa lucrări de reparații pe mai multe străzi din oraș. Astfel, pe bd. Poitiers, de la intersecția cu șos. Iași – Hlincea până la intersecția cu șos. Bucium, pe str. Trei Fântâni (zona Mănăstirii Vlădiceni), Şos. Națională, de la Piața Alexandru cel Bun până la Piața Padova, bd. Metalurgiei și str-la. Grădinari, str. Aurel Vlaicu şi Şos. Ciric, de la intersecția cu drumul spre Aeroport până în zona Lacului Veneția, vor fi impuse restricţii temporare de circulaţie, anunţă Biroul de presă al Primăriei. De asemenea, echipele SC Citadin SA vor face reparații pe bd. Tudor Vladimirescu, la liniile de tramvai, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 aprilie, între orele 22.00 și 5.00, lucrări care vor genera, de asemenea, restricții de circulație. “Deciziile punctuale privind restricționarea / închiderea circulației în zonele afectate de lucrări vor fi luate de Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală, cu sprijinul constructorului. În timpul lucrărilor pe tronsoanele menționate va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, se mai precizează în comunicatul Biroului de presă al Primăriei.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;