Incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare a fost produs de un scurt-circuit la instalaţia electrică

Incendiul din noaptea de marţi spre miercuri de la Institutul de Boli Cardiovasculare s-a produs în urma unei defecţiuni survenite la instalaţia electrică, de la la etajul 6 al clădirii, unde se afla amenajată staţia de sterilizare, dar şi spaţiile destinate depozitării materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, potrivit datelor preliminare anunţate astăzi de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Potrivit unui comunicat de presă, la stingerea incendiului s-a folosit o cantitate mare de apă, care s-a infiltrat la etajele inferioare ale clădirii, unde se desfăşoară activitate medicală atât de către IBCV Iaşi, cât şi de către Spitalul Clinic „ Dr. C.I. Parhon”. De asemenea, a fost inundat Blocul Operator al IBCV Iaşi, ceea ce face ca acesta să fie inutilizabil. Au fost inundate, de asemenea, şi spaţiile destinate USTACC (Unitate de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici), fiind afectată parţial aparatura din dotare, ATI-ul aferent sălii de operaţii de la clinica de urologie şi dializă de la clinica de nefrologie a  Spitalului Clinic „ Dr. C.I. Parhon”, nefiind înregistrate victime, cu excepţia unui angajat al IBCV, care a prezentat semne de intoxicaţie cu fum. După cum informează conducerea DSP, pe parcursul nopţii trecute a fost ţinută legătura permanent cu Ministerul Sănătăţii, fiind raportate pagubele şi măsurile întreprinse la acel moment. S-a luat legaăura cu Spitalul Universitar Căi Ferate Iaşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Iacob Czihac” , pentru a prelua o parte a pacienţilor diagnosticaţi cu urgenţe urologice şi nefrologice. Totodată, s-a luat legătura cu DSP-urile din judeţele învecinate, pentru a anunţa unităţile sanitare arondate să direcţioneze pacienţii acuţi, cu afecţiuni urologice şi nefrologice, către alte centre universitare. Pacienţii de la Terapie Intensivă 1 au fost transferaţi, în condiţii de siguranţă, către Terapie Intensiva 2, de la nivelul IBCV, precum şi către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „ Sf. Spiridon”. Pacientii dializaţi de la  Spitalul Clinic „ Dr. C.I. Parhon” au fost direcţionaţi către SC Nefrocare MS  SRL  şi SC Nefrocare România SRL, se mai precizează în comunicatul de presă al DSP Iaşi.

 

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;