Asociația OvidiuRo încheie, vineri, 13 aprilie, Caravana “Fiecare copil merită o poveste”, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iaș, care are ca obiectiv creșterea calității activităților de dezvoltare a limbajului în grădinițele din comunitățile sărace. De asemenea, proiectul presupune sesiuni de formare a profesorilor pentru modulul educațional “Șotron Doi”, ediția 2018, cu un număr de 250 de profesori din învățământul preșcolar. Caravana se desfășoară pe parcursul celui de-al doilea semestru al anului școlar 2017 – 2018 și va ajunge în județele cu un număr mare de comunități defavorizate la nivel național. Pe parcursul a două săptămâni, 500 de copii ce provin din familii defavorizate din județ – atât cei ce frecventează deja grădinița, cât și cei ce urmează să fie înscriși, din luna septembrie, au fost invitați să participe, alături de părinți, la ateliere de lectură în şapte grădinițe-gazdă din Vlădeni, Popricani, Bîrnova, Stolniceni-Prăjescu, Lungani, Lețcani și Țibănești. Toți copiii participanți la atelierele de lectură primesc câte o carte pentru acasă – pentru mulți, prima lor carte. Fiecare zi de activități în grădiniță se încheie cu un atelier de literație, dedicat profesorilor-gazdă și celor din comunitățile învecinate, în cadrul căruia sunt prezentate și componentele modulului educațional Șotron Doi – la care cadrele didactice sunt invitate să se înscrie. La finalul fiecărei sesiuni,participanților li se oferă câteun kit educațional pentru grupă, constân dîn cărți mici, mari și uriașe, materiale, postere și fișe educative, iar profesorilor care vor organiza modulul educațional dedicat copiilor încă neînscriși la grădiniță, OvidiuRo le pune la dispoziție kitul Șotron Doi. „Anul acesta continuăm să fim prezenți în grădinițele din zone sărace, acolo unde este nevoie să creăm și să susținem o infrastructură pentru educație de calitate și literație. Am pregătit deja mii de kituri cu resurse educaționale ce stimulează cunoașterea și cărțiile ilustrate, ce vor ajunge atât în grupele de grădiniță, cât și acasă, la copii. Ca Agenție pentru Educație Timpurie, vom susține în continuare profesorii și vom organiza sesiuni de formare în practici educaționale, axate pe dezvoltarea vocabularului și stimularea lecturii în grădinițe, prin metode de învățare centrate pe copil”, a declarat Maria Gheorghiu, co-fondator OvidiuRo, asociaţia iniţiatoare a proeictului. .„Este al treilea an consecutiv în care OvidiuRo desfășoară în județul nostru proiecte ce încurajează cititul și accesul la educație de calitate pentru copiii din comunitățile defavorizate. Ne bucurăm să fim parteneri pe termen lung și să susținem toate aceste intervenții atât de necesare în zonele rurale, unde numărul de copii preșcolari este foarte mare, iar resursele sunt limitate. Încurajămam atât profesorii, cât şi directorii, să susțină proiectul și să se implice cât mai mult în desfășurarea sa”, a declarat Mihaela Simion, inspector şcolar pentru educație timpurie în cadrul IŞJ Iaşi.
Cărți pentru acasă și ateliere de lectură în grădinițele defavorizate din judeţul Iaşi
Filed in: Educație, Informațía zilei