„Orchestra simfonică”, atelier muzical în cadrul concertelor-lecție la Palat

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează în cadrul proiectului „Concerte-lecție la Palat”, atelierul muzical cu tema „Orchestra simfonică”.  Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 11.00, în Sala de Educație muzeală de la Palatul Culturii. Invitatul acestei ediții este lect. univ. dr. Anca Sîrbu, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, dirijor al Orchestrei „Liber Artis”. “Atelierul se va desfășura pe durata a aproximativ 40 de minute, iar copiii vor afla care sunt instrumentele care compun o orchestră simfonică și cum sunt organizate acestea. De asemenea, vor învăța cum să recompună o orchestră, decupând, cu ajutorul voluntarilor, instrumentele de pe planșele pregătite și așezându-le în ordinea învățată. La finalul atelierului, copiii vor pleca acasă cu materialele lucrate”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Costul unui bilet de intrare la eveniment costă 10 lei, acestea putând fi achiziționate de la Palatul Culturii, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 16.00. Numărul participanților la acest atelier este de maximum 25 persoane.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;