Primăria Iaşi este partener în proiectul european „E-COOP: Cooperare digitală”, finanţat prin Programul Operaţional de Cooperare Interregională – INTERREG IV C. Obiectivul strategic general al programului este crearea de parteneriate transnaţionale în domenii de importanţă strategică în scopul îmbunătăţirii procesului de integrare teritorială, economică şi socială şi al sprijinirii coeziunii, stabilităţii şi competitivităţii. Astfel, în luna decembrie 2012 a avut loc la Jyvaskyla (Finlanda) a treia întâlnire de studiu şi schimb de bune practici în cadrul proiectului, structurată pe două direcţii principale, respectiv vizite de studiu (identificare-evaluare bune practici) şi workshop-uri. De interes deosebit pentru reprezentanţii municipalităţii ieşene a fost prezentarea serviciilor online din Jyvaskyla: există 150 de aplicaţii diferite pentru serviciile oferite de municipalitate. S-a constatat necesitatea integrării acestor aplicaţii, precum şi uniformizarea datelor pentru eliminarea redundanţelor. ”O prezentare interesantă a fost cea a conceptului “open-data” (date deschise) şi democraţie participativă: clasificarea datelor deţinute de instituţiile şi organismele publice în vederea reutilizării lor în scopul dezvoltării de instrumente utile cetăţenilor (de exemplu obţinerea datelor privind gradul de ocupare al parcărilor publice în vederea studierii necesităţii creerii altor parcări în zonele aglomerate ale oraşului; dezbaterea publică a proiectului de buget local; proiectarea pistelor de biciclete). Prezentarea unei platforme online dedicată echipelor de proiect este un alt model de lucru interesant. Acestea lucrează împreună la producerea documentelor necesare etapelor proiectului, schimbă informaţii şi monitorizează implementarea lui, pe baza sarcinilor personale precum şi a planului de desfăşurare al acestuia”, precizează reprezentanții Primăriei ieșene, într-un comunicat de presă. O altă bună practică replicabilă la nivelul primăriilor partenere în proiect este implicarea cetăţenilor în procesul decizional: constituirea de echipe de lucru pe bază de voluntariat al locuitorilor, pentru rezolvarea unor probleme punctuale. Echipele de lucru sunt coordonate de specialişti din cadrul municipalităţii si ajută la găsirea de soluţii concrete pentru problemele comunităţii. Deosebit de interesante au fost şi prezentarea serviciilor online pentru şcoli, părinţi, elevi şi profesori: platformă web pentru comunicarea bi-direcţională între şcoală şi familie, cu posibilitatea accesării curiculei şi a cursurilor, a activităţilor extraşcolare; alfabetizarea copiilor, sub forma unor jocuri; iniţiative de e-suport familial: aplicaţie funcţională pe platformă web, pentru smartphone şi dispozitive mobile, în vederea consilierii familiilor (rezolvarea problemelor de cuplu, a problemelor cu copiii). Platforma are predefinite un număr de întrebări, pe care consilierul familial le selectează, în funcţie de problema ridicată de membrii familiei. Reprezentanţii municipalităţii ieşene la Jyvaskyla în Finlanda au participat activ atât la vizitele de studiu cât şi la discuţiile şi dezbaterile din cadrul workshopului, pregătind implementarea pilot a platformei ce va fi creată la Iaşi în cadrul parteneriatului european E-COOP. Finanţarea programului se face din fonduri FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională), în proporţie de 85%, cu o cofinanţare naţională de 15% asigurată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (în proporţie de 13%) şi de Beneficiar – Municipiul Iaşi (în proporţie de 2%). Bugetul total al Municipiului Iaşi pentru 3 ani (2012-2014) este de 135.300 euro.
Proiectul ”E-COOP”: laborator de bune practice în domeniul e-cooperării
Filed in: Administrație, Informațía zilei