În perioada 10-12 mai, la Palas Congres Hall şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ se va desfăşura cea de-a 23-a ediţie a Congresului Societăţii Balcanice de Stomatologie (BaSS), unul dintre principalele evenimente ale anului în Europa. Având ca temă „medicina dentară a tânărului în raport cu cea a pacientului vârstnic”, ediţia din acest an a BaSS va reuni reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale şi regionale, aflate sub egida FDI – ERO – ARO şi BaSS, cuprinzând asociațiile profesionale din Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Grecia, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia şi board-urile Organizațiilor Regionale. Potrivit organizatorilor, la Congresul BaSS 2018, desfăşurat în premieră la Iaşi, s-au înscris până acum peste 700 de participanţi din peste zece ţări. În cadrul congresului vor fi susţinute peste 500 de lucrări ştiinţifice. Congresul BaSS va găzdui, în premieră, lideri ai asociațiilor studenților și tinerilor medici dentiști reprezentative la nivel internațional: Asociaţia Europeană a Studenţilor Dentişti (EDSA) și Young Dentists Worldwide (YDW). Congresul BaSS este organizat de Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, Asociaţia Societatea Română de Reabilitare Orală, sub egida Societăţii Balcanice de Stomatologie. Evenimentul beneficiază de parteneriatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, Primăriei Municipiului Iaşi, Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Medicale din România, Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în colaborare cu Federaţia Dentară Internaţională, Organizaţia Regională Europeană a FDI (ERO), Organizaţia Regională Africană a FDI (ARO), Congresul Internaţional de Implantologie Orală (ICOI), Centrul German pentru Implantologie Orală (DZOI), Asociaţia Europeană a Studenţilor Dentişti (EDSA), Young Dentists Worldwide (YDW), Societatea Medicilor şi Naturaliştilor (SMN), Forum Odontologicum, Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR), Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice (UNAS), Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi. La eveniment, FDI va fi reprezentată la cel mai înalt nivel prin participarea unor lideri mondiali de opinie în domeniul stomatologiei. Cu acest prilej, vor fi dezbătute şi enunţate politici de sănătate privind internaţionalizarea practicii medicale stomatologice. Organizatorii îşi propun ca acest eveniment ştiinţific să rămână un reper în istoria BaSS şi a evenimentelor ştiinţifice din România, oferind practicienilor din întreaga lume o ocazie ideală de a continua procesul formativ de performanţă, racordându-se astfel la ultimele noutăţi din practica medicală şi medicală dentară. Manifestările congresului vor avea un caracter interdisciplinar, adresându-se atât practicienilor, medicilor stomatologi, cât şi specialiştilor din domeniul medical şi tinerilor medici rezidenţi şi studenţi. Ceremonia de deschidere a Congresului va avea loc joi, 10 mai, de la ora 17:00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi. “Întâlnirea marchează un moment important în evoluţia Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie şi a Facultăţii de Medicină Dentară, sub egida interdisciplinarităţii şi avangardei. Alegerea temei Congresului nu este întâmplătoare: practica medicinei dentare ridică probleme praticulare în tratamentul pacienţilor tineri sau vârstnici, ce reprezintă polii prioritari ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, enunţaţi în 2017, la Tokio, deschizând o arie largă de tematici pentru dezbaterile din domeniu. Reuniunea BaSS va aduce oraşul Iaşi în centrul comunităţii ştiinţifice dedicate studiului progreselor în medicina dentară. Distinşi vorbitori din întreaga lume vor oferi cele mai recente actualităţi în domeniile clinice şi fundamentale de interdisciplinaritate, care acoperă o gamă largă de subiecte”, a declarat prof. univ. dr. Norina Forna, preşedinte al Congresului, preşedinte ales al Societăţii Balcanice de Stomatologie şi decan al Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Pe parcursul celor trei zile vor putea fi urmărite prezentările unor personalităţi de renume mondial în domeniul stomatologiei (lideri ai Federaţiei Mondiale a Stomatologiei şi ai altor asociaţii prestigioase de profil, decani ai facultăţilor de stomatologie din ţările balcanice, dar şi din Europa de Vest, Africa etc.). De asemenea, vor avea loc comunicări ale specialiştilor înscrişi în competiţia cu premii a Congresului, conferinţe, workshop-uri, hands-on-uri, seminarii, mese rotunde. Tot în cadrul evenimentului va fi organizat și un salonul expoziţional cu cele mai noi echipamente medicale și produse din sfera medicinei şi a medicinei dentare.
Iaşul va găzdui, în premieră, Congresul Societăţii Balcanice de Stomatologie
Filed in: Informațía zilei, Sănătate