Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași au intrat începând de joi, 19 aprilie, în grevă japoneză, împotriva acțiunilor abuzive ale Ministerului Educației Naționale. Aceştia solicită Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) reanalizarea alocării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019, fiind solidari cu acțiunile întreprinse de studenții din celelalte patru universități membre ale Consorțiului „Universitaria”. Reamintim că la propunerea Ministerului Educației Naționale, Guvernul României a adoptat prin HG 131/2018 noile cifre de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat pentru viitorul an academic 2018-2019. Universitățile din Consorțiul „Universitaria”, cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, fidele tradiţiei educaţionale româneşti şi europene, aspect relevat inclusiv prin pozițiile constante pe care le-au ocupat în clasamentele internaționale, au fost principalele ținte ale repartizării cifrelor de şcolarizare, pe criterii netransparente şi discreţionare. “Având în vedere poziția Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) față de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și, implicit, față de celelalte universități afectate de decizie, în numele tuturor studenților universității, noi, organizațiile studențești și studenții reprezentanți, solicităm: 1. Abrogarea HG 131/2018 prin care s-a realizat actuala repartizare a locurilor bugetare, precum și a actelor normative elaborate de Ministerul Educației Naționale care au creat situația actuală (OMEN 3330/2018 și OMEN 5376/2017); 2. Publicarea de urgență tuturor documentelor care au fundamentat controversata decizie a ministerului de resort și realizarea unei ample dezbateri publice cu privire la modalitatea de distribuire a locurilor bugetate; 3. Realizarea unei noi alocări a cifrelor de școlarizare, ținând cont de cererea candidaților la admitere, de capacitatea de școlarizare recomandată de ARACIS și de performanțele academice rezultate, pe fiecare domeniu de studiu în parte; 4. Promovarea unor politici educaționale coerente și sustenabile pe termen mediu și lung, care să fie rezultatul consultării tuturor actorilor implicați”, se precizează într-un comunicat de presă al reprezentanţilor organizaţiilor studenţeşti din cadrul UAIC. Potrivit documentului, demersul studenţilor ieşeni urmărește creșterea calității, a transparenței în învățământul superior românesc și asigurarea unui cadru legal, nediscriminatoriu și competitiv pentru toate universitățile. În comunicat, semnatarii dezavuează tentativele lansate în spațiul public prin care se susține, în mod eronat, că demersurile studenților celor cinci universități din Consorțiul „Universitaria” ar fi îndreptate împotriva colegilor lor din alte instituții de învățământ superior. “În anul Centenarului Marii Uniri, educația trebuie să redevină într-adevăr prioritate națională, în spriritul tradiției academice românești și europene, orientată spre nevoile reale ale studenților și ale societății”, se mai spune în încheierea comunicatului semnat de reprezentanții studenților și ai organizațiilor studențești din UAIC Iaşi.
Studenţii UAIC au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi de decizia MEN privind repartizarea locurilor bugetate
Filed in: Educație, Informațía zilei