60 donatori, 30 litri de sânge donaţi, mai mult de 150 vieţi salvate! Acestea sunt cifrele celei de-a paisprezecea campanii de donare de sânge desfășurate în cadrul companiei Antibiotice.
Pentru al optulea an consecutiv, 60 de angajații Antibiotice au donat sânge, joi, 19 aprilie 2018 sub îndemnul “Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”. Angajații companiei Antibiotice au răspuns pozitiv, campaniei de donare de sânge, organizată de Fundația “Antibiotice – Știință şi Suflet”, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Iași.
Atât Antibiotice, cât şi Fundația „Antibiotice – Ştiinţă şi Suflet” consideră că a da o şansă în plus la viaţă cazurilor urgente, oamenilor aflaţi în suferinţă, printr-o donare voluntară de sânge, este un gest uman şi firesc.
„În fiecare an avem două campanii înca din 2011, prima donare având loc întotdeauna în luna aprilie în preajma Zilei Mondiale a Sănătății. Medicii de la CRTS au deja, la noi, o bază constantă de donatori, inclusiv cu grupe rare. Știm cu toții ca a dona sânge, înseamnă de multe ori, a dărui viață, și nu e nimic mai omenesc în a face asta pentru cei aflați în nevoie”, a declarat Ioana Tode, Preşedinte al Fundaţiei „Antibiotice – Ştiinţă şi Suflet”.
Acțiunea de recoltare a avut loc în cadrul Unităţii clinice a Centrului de Evaluare a Medicamentului Antibiotice, fiind realizată de către specialiştii din CRTS care s-au deplasat la sediul Antibiotice cu unitatea mobilă de recoltare.
„Recunoaștem și mulțumim partenerilor noștri de la Antibiotice pentru faptul că și de această dată am reușit să desfășurăm o colectă de sânge de succes cu donatori valoroși. Cu siguranță astăzi am salvat din nou viața mai multor semeni de ai noștri.” a declarat dr. Andreea Vatamanu, purtător de cuvânt al CRTS.