Locurile de parcare de pe Splai Bahlui – Mal Drept respectă normativele tehnice în vigoare

În urma sesizărilor apărute în ultimele zile pe rețelele de socializare, conducerea Primăriei Municipiului Iași a trimis inspectori pentru a verifica în teren modul în care echipele Viarom Construct SRL au trasat sâmbătă, 14 aprilie, locurile de parcare de pe Splai Bahlui – Mal Drept. Inspectorii municipalității au constatat că au fost executate 56 de locuri de parcare, la care se adaugă șase astfel de locuri pentru persoanele cu dizabilități, toate orientate în spic la 45 de grade pe un singur sens. “Lungimea locurilor de parcare este de 4,8 metri metri (cu 30 de centimetri mai mult decât minimul prevăzut de normele în vigoare), iar lățimea acestora de 2,2 metri (conform normele în vigoare). Ambele dimensiuni respectă normativele în domeniu. Marcajul a fost executat conform prevederilor Normativului NP 24/1997 – Normativ pentru proiectarea și execuția parcajelor pentru autoturisme, iar planșele realizate au fost avizate în prealabil și de Poliția Rutieră”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. Lucrările de modernizare a Splai Bahlui – Mal Drept sunt făcute de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală proiectului este de aproximativ 30,7 milioane de lei, din care 12 milioane de lei sunt prevăzute în bugetul local al acestui an. Lucrările se vor desfășura pe aproximativ şase kilometri, fiind prevăzută reabilitarea carosabilului pe traseul dintre Podul de Piatră şi Podul Sfântul Ioan, dar şi refacerea șos. Naţionale pe sectorul dintre Podu Roş şi Podul de Piatră.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;