Lucrările de reabilitare a clădirii în care funcţionează IBCV se ridică la zece milioane de lei

La sediul Primăriei a avut loc joi, 19 aprilie, ședința extraordinară a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, convocată de primarul Mihai Chirica pentru a analiza nota de fundamentare finalizată miercuri, 18 aprilie, privind necesitatea finanțării dotării cu aparatură medicală și a reparațiilor capitale la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, ca urmare a incendiului produs la Institutul de Boli Cardiovasculare în noaptea de 10 spre 11 aprilie. După cum se știe, Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) (aflat în subordinea Ministerului Sănătății) funcționează în aceeași clădire cu Spitalul „Dr. C. I. Parhon” (din subordinea municipalității), primul ocupând etajele 4, 5 și 6 ale imobilului, iar celălalt nivelurile inferioare, ceea ce generează riscuri concomitente pentru ambele instituții. În urma incendiului apărut la etajul 6 al clădirii și a celor opt ore de intervenții ale pompierilor, apa scursă a dus la degradarea instalațiilor și a aparaturii medicale și de la nivelurile Spitalului „Dr. C. I. Parhon”, ceea ce a dus la oprirea activității secțiilor de terapie intensivă, hemodializă și spitalizare de zi, fiind, de asemenea, perturbată semnificativ activitatea blocului operator, fiind oprită inclusiv activitatea de transplant. Potrivit evaluării făcute de reprezentanții instituției, suma necesară pentru restabilirea funcționării în parametri normali și fără riscuri epidemiologice și de siguranță a Spitalului „Dr. C. I. Parhon” se ridică la 9.516.625,2 lei, din care 8.950.220 lei – lucrările de reparații capitale la întreaga fațadă a clădirii și lucrări de finisaje la tavane, pereți, pardoseli, instalații electrice etc. pentru partea de imobil a spitalului, anume subsolul, parterul și etajele 1, 2 și 3, iar 566.405,2 lei – aparatura medicală afectată (monitor de funcții vitale ATI, aparat de ventilație, aparat de dializă și ecograf). La finalul ședinței, membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență au semnat un proces verbal prin care își asumă o solicitare oficială de sprijin financiar care va fi transmisă Ministerului Sănătății, în vederea inițierii unei Hotărâri de Guvern de alocare de fonduri atât pentru Institutul de Boli Cardiovasculare, cât și pentru Spitalul „Dr. C. I. Parhon”. „Am convocat această ședință a Comitetului dată fiind situația de urgență, cu impact deosebit de grav asupra sănătății populației din întreaga Regiune de Nord-Est, în care se află atât Institutul de Boli Cardiovasculare, cât și Spitalul «Dr. C. I. Parhon». Alocarea fondurilor necesare și eventuala recuperare a sumelor de la firma de asigurări trebuie făcute pentru întreaga clădire. Cu toții, autorități locale, județene și centrale, trebuie să facem toate demersurile pentru ca ambele instituții să reintre în normalitate împreună și în același timp”, a declarat primarul Mihai Chirica, la finalul întâlnirii.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;