Sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 9.00, în zona C.A. Rosetti va avea loc cea de-a doua parte a campaniei Mobilizatron , ocazie cu care Auchan România, alături de toți ieșenii care doresc să se implice în păstrarea unui mediu înconjurător cât mai curat, urmează să planteze încă 5.000 de puieți din totalul celor 9.000 propuşi a fi plantaţi, în final, în cadrul acestei campanii. Auchan Retail România a împlinit, în luna noiembrie 2017, 11 ani de la deschiderea primului hipermarket din România. Momentul a fost sărbătorit prin lansarea celei de-a doua ediții a campaniei Mobilizatron, în cadrul căreia Auchan Retail România și-a propus să planteze 100.000 de puieți. Dacă în 2016 „Mobilizatron” a susținut, printr-o donație cumulată de 200.000 euro, cauze dedicate dezvoltării comunităților locale, sub formă de acțiuni de ajutor umanitar (pachete pentru copii și vârstnici din mediile defavorizate), precum și acțiuni din sfera educației (crearea de spații educaționale alternative, instruirea personalului didactic), în 2017, “Mobilizatron” s-a concentrat pe o singură directie majoră şi anume responsabilitatea față de mediu. “La Iași, campania Mobilizatron a debutat pe 18 noiembrie 2017, când am plantat 4.000 de puieți în zona C.A. Rosetti, cu sprijinul partenerilor noștri: Primăria Iași, Romsilva și a voluntarilor de la Universitatea de Ştiințe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi”, Şcoala Gimnazială Costuleni precum și a celor de la Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi”, a declarat Marian Daniel Dănilă, Responsabil Calitate si Protectia Mediului în cadrul Auchan România Iaşi.