Prin intermediul unui proiect comun, încheiat între Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi şi raionul Sângerei, din Republica Moldova, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologice “Cuza Vodă” va fi dotat cu un mamograf digital de înaltă performanţă, echipament absolut necesar pentru maternitatea ieşeană în privinţa depistării la timp a tumorilor de sân. Potrivit specialiştilor, printr-o simplă mamografie se pot detecta peste 85% dintre tumorile sânului. Anual, în Romania, aproape 9.000 de femei sunt depistate cu cancer mamar, iar rata de mortalitate este de 36 % dintre aceste cazuri. Achiziţionarea mamografului digital, în valoare de 400.000 de euro, se va face prin intermediul fondurilor europene nerambursabile, în cadrul proiectului “Improving citizens longevity and quality of life în Iași-Sîngerei crossborder region through providing innovative health care services”, încheiat în parteneriat între Consiliul Judeţean Iaşi şi raionul Sângerei (Republica Moldova). Proiectul, care va fi depus în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova, va fi supus spre aprobare plenului consilierilor judeţeni ieşeni în cadrul şedinţei de miercuri, 25 aprilie. Tot în cadrul acestui parteneriat urmează să fie renovat şi Stabilimentul medical din raionul Sângerei (Republica Moldova).
Mamograf digital de înaltă performanţă la Maternitatea “Cuza Vodă”
Filed in: Informațía zilei, Sănătate