Reprezentanți ai celor mai importante think-thank-uri din lume și ai unor companii locale și europene, prezenți în Iași la conferința Free Market Road Show, găzduită de Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu”, au participat marți, 24 aprilie 2018, în sălile de evenimente Congress Hall, la o întâlnire organizată de compania IULIUS. Scopul evenimentului a fost acela de a analiza factorii de care țin cont companiile atunci când aleg să investească într-o regiune, fiind inclus în programul „Iași – orașul viitorului tău”.
Dezbaterea organizată de compania IULIUS a avut ca temă „Cum influențează mediul universitar decizia unei companii de a investi în Iași?” și i-a avut ca invitați pe Federico Fernández, Președinte al Fundación Internacional Bases din Argentina și Membru Senior al Austrian Economics Center, Anders Ydstedt, Consilier la Scantech Strategy Advisors și Președinte al Svensk Tidskrift, Cris Lingle, Profesor de economie la Universitatea Francisco Marroquín din Guatemala, Daniel Kaddik, Director al sediului din Europa de Sud – Est al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Arnoud Schouw, Customer Services Director Basware și Andrei Postolache, Fondator și Managing Partner al TBNR.
La eveniment au participat reprezentanți din mediul de business din Iași, dar și de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea „Tehnică Gheorghe Asachi”. Cei prezenți au analizat importanța factorului educațional în decizia companiilor de a investi în orașul Iași și maniera în care universitățile pot contribui la dezvoltarea acestora.„Cred că este foarte benefic să avem periodic asemenea discuții. Este intenția universităților de a organiza astfel de întâlniri și de a primi feedback din partea mediului de business, astfel încât să-și adapteze programele de studii pentru a livra absolvenți cât se poate de pregătiți pentru piața muncii”, a declarat Ruxandra Ciulu, conf. univ. dr. Departamentul de Management, Marketing și Administrarea Afacerilor al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Vizita specialiștilor a fost prilejuită de participarea lor la un proiect mai amplu, Free Market Road Show, inițiat de Austrian Economics Center din Viena, care se desfășoară în 45 de orașe din Europa, pe o perioadă de 11 săptămâni. La Iași, evenimentul s-a desfășurat marți, 24 aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” și a abordat tema „Cât de ușor este să investești în România?”.
Programul „Iași, orașul viitorului tău”, lansat de compania IULIUS în luna februarie, are scopul de a promova Iașul la nivel regional, drept un centru academic, ce oferă multiple oportunități în dezvoltarea carierei, dar și ca oraș cu numeroase posibilități de petrecere a timpului liber. Programul include numeroase alte activități, precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești de la diferite specializări, facilitarea unor discuții cu profesioniști din cadrul multinaționalelor prezente în Iași, sesiuni de training specializate și multe altele.