CSM Politehnica Iaşi a continuat evoluţia dezamăgitoare din acest play-off şi în meciul restanţă cu Astra, disputat joi după amiază în Copou, elevii lui Flavius Stoican pierzând categoric, cu scorul de 0-3 (0-1), o partidă care a scos din nou în evidenţă carenţele majore din apărare, lipsa totală de clarviziune de la mijlocul terenului şi acţiunile sterile din atac. După numai şapte minute de la primul fluier al arbitrului, după o gravă greşeală a gazdelor la mijlocul terenului, Florentin Matei deschide scorul, în ciuda optimismului gratuit al ieşenilor, care anunţau înainte de meci, prin vocea antrenorului Flavius Stoican, că sunt decişi să atace locul 4, ultimul care asigură calificarea în cupele europene. După deblocarea tabelei, oaspeţii se aruncă în atac, iar Polckzak are în min. 20 ocazia de a majora avantajul, însă balonul expediat cu capul de jucătorul polonez ratează de puţin ţinta. În min. 36, Jo Santos are egalarea în vârful bocancului, însă îşi dă cu stângul în dreptul din mijlocul careului mare, după o pasă excelentă venită de la Zaharia! În min. 40, balonul expediat cu capul de Mihalache, în urma unui corner, loveşte bara transversală a porţii apărate de Iliev. Imediat după pauză, în min. 47, Jo Santos trimite, la rându-i, balonul în bară, după o centrare “ca la carte”, de pe partea stângă, a lui Sin. La numai un minut după introducerea în teren, în locul lui Florentin Matei, Laurenţiu Buş profită de o gafă uriaşă a lui Mihăescu, care în calitate de ultim apărător pierde balonul la mijlocul terenului, şi înscrie nestingherit pe lângă Rusu, ieşit în întâmpinare! Acelaşi Denis Rusu salvează Iaşul de primirea celui de-al treilea gol, în min. 79, reţinând şutul puternic al lui Buş din careu. După numai un singur minut, însă, Rusu iese hazardat la un corner executat de oaspeţi de pe partea stângă, introducându-şi balonul în propria poartă! Se termină CSM Poli – Astra 0-3, rezultat în urma căruia ieşenii îşi “consolidează” ultimul loc din play-off. Dezamăgit de evoluţia elevilor săi, Flavius Stoican a declarat, la finalul partidei, că pentru următoarele întâlniri va miza mai mult pe tinerii din echipă care nu au prins niciun minut în acest campionat. Au evoluat formaţiile: CSM Poli Iaşi. Rusu – Zaharia, Mihalache, Jagodinskis, Sin – Chelaru (min. 36 Danale), Cioinac, Qaka (min. 46 Mihăescu) – Platini (min. 70 Kizito) – Jo Santos – A. Cristea: Astra Giurgiu: Iliev – Erico Da Silva, Bejan, Polckzak – Al. Stan, Seto, Mrzlak, Radunovici – Balaure, Urko Vera, Fl. Matei (min. 74 Laurenţiu Buş). În etapa viitoare, CSM Politehnica Iaşi va întâlni luni, 30 aprilie, de la ora 20.45, în deplasare, pe Astra.