Încep filmările la “Cupa Liceelor – Deschis la Distracţie”

Începând de joi, 3 mai, la Iaşi încep filmările la “Cupa Liceelor – Deschis la Distracţie”, o emisiune-concurs realizata de Just Smile Events, care îmbină divertismentul de calitate cu studiul. Emisiunea va fi filmata în Palas Mall, urmând a fi difuzata de postul de televiziune Antena 1 Moldova. Prezentatorii şi producătorii emisiunii sunt cunoscuţii actori şi oameni de televiziune ieşeni Vlad Baba şi Erica Moldovan. Ieşenii de toate vârstele sunt invitaţi să urmărească confruntarile dintre licee, iar elevii vor avea posibilitatea să-şi încurajeze colegii şi propria instituţie de învăţământ. La concurs vor participa 16 licee, care se vor duela în diferite probe distractive, dar şi de cultură generală. Marele premiul al concursului va consta într-o tabără cu activităţi recreative, în valoare de 1.500 euro, oferit de Asociaţia Alternativa Urbană şi de ceilalţi sponsori ai emisiunii. Prima emisiune se va filma joi, 3 mai, de la la ora 18.30, în Palas Mall, zona Atrium, startul fiind dat de doua licee concurente, ce vor deschide sezonul: Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir “şi Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;