Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona terenului delimitat de străzile Elena Doamna, Anastasie Panu și Grigore Ghica Vodă va fi realizat de Primărie. anunţul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă, susţinută la Palatul Roznovanu, de primarul Mihai Chirica. Decizia vine pe fondul unei campanii inițiate de societatea civilă în legătură cu eventualele viitoare utilizări ale parcelelor de către proprietarii acestora. Totodată, edilul a anunțat că zilele următoare va convoca la Palatul Roznovanu atât proprietarii parcelelor din zonă, cât și pe reprezentanți ai societății civile, pentru organizarea unei dezbateri publice. „În zonă sunt 11 proprietari, care au înregistrate cărți funciare pe acele amplasamente. De aceea am decis să îi adunăm pe toți la aceeași masă și să le propunem o gândire conjugată și corectă din punct de vedere urbanistic. Să stabilim ce se poate construi, ce nu se poate construi, ce și cât rămâne spațiu verde, aceasta cu intenția de a nu apărea 11 proiecte, fiecare cu parcela sa de spațiu verde, cu 11 parcări, cu 11 clădiri, ci un complex unitar, astfel încât să putem transforma rezonabil zona respectivă. La final zona respectivă trebuie să aibă un complex construit, complex de spații verzi, complex de parcare și, desigur, un aspect urban cu care să ne putem mândri. Ne-am dus cu gândirea mai departe și am decis ca acest Plan Urbanistic Zonal să îl coordoneze Primăria Municipiului Iași, în sensul că noi, în calitate de coproprietari ai zonei respective, și având în vedere că acolo sunt două imobile importante din punct de vedere istoric, mă refer la Biserica Barnovschi și Școala Gimnazială «Carmen Sylva», să preluăm sarcina elaborării unui Plan Urbanistic Zonal pentru zona cuprinsă între străzile Grigore Ghica Vodă, Elena Doamna și Anastasie Panu, plan pe care să reușim să îi punem într-un consens și pe proprietarii din acea zonă”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Primăria va realiza PUZ-ul pentru terenul din centru, delimitat de străzile Elena Doamna, Anastasie Panu şi Grigore Ghica Vodă
Filed in: Administrație, Informațía zilei