Şedinţa Consiliului Local, care trebuia să aibă loc astăzi, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa ordinară a Consiliului Local Iaşi, programată pentru vineri, 4 mai, începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, nu a mai avut loc, ca urmare a neîntrunirii cvorumului necesar de prezentă, de jumătate plus unu din numărul total al consilierilor locali prezenţi la întâlnire. De la şedinţă au absentat cei 13 consilieri ai PSD plus unul dintre consilierii ALDE. În aceste condiţii, secretarul Consiliului Local a suspendat şedinţa, pe motiv de neîntrunire a cvorumului. Potrivit legii, şedinţa aleşilor locali va fi programată la o dată care va fi anunţată ulterior. Comentând situaţia, primarul Mihai Chirica a criticat demersul consilierilor PSD de a nu participa la şedinţă, afirmând că acest lucru are efecte negative asupra bunului mers al oraşului. “Având în vedere că ședința ordinară de astăzi (vineri, 4 mai – n.r.) nu s-a ținut și dacă nici ședința ordinară de data viitoare, când vă convoc nu se ține, vom intra în alegeri anticipate pentru alegerea unui nou Consiliu Local Iași. Care va trebui să îmbrace de data aceasta voința cu adevărat a populației municipiului Iași privind configurația Consiliului Local, a celor care cu adevărat cred în destinul acestui oraș, nu se lasă șantajați de o clică de interese personale și de grup din cadrul Partidului Social Democrat, filiala Iași, și care vor continua lupta pentru democrație, pentru stabilitatea acestui oraș, pentru stabilitatea acestei țări, de unde putem renaște cu toții!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;