La sediul Prefecturii a avut loc astăzi o nouă întâlnire de lucru pe tema proiectului privind construcţia Spitalului Regional de Urgență (SRU) de la Iaşi. La întâlnire a fost prezent, alături de reprezentanţii instituțiilor locale implicate în acest proiect, respectiv Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcţia Judeţeană de Drumuri și Poduri, furnizorii de utilități, etc.), și Johann Bayer, consultantul Băncii Europene pentru Investiții (BEI). “Discuțiile, foarte aplicate, au detaliat toate aspectele de conectivitate și asigurarea cu utilități (apă, canalizare, gaz, electricitate) a viitorului Spital Regional de Urgență și au urmărit estimarea cât mai exactă a costurilor necesare pentru realizarea infrastructurii de acces și de utilități”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei Municipiului Iaşi. În context, se afirmă în document, pe lângă pregătirea investițiilor care îi revin, Primăria va face demersurile necesare pentru ca terenurile pe care vor fi construite drumurile de acces și rețelele de utilități să fie inventariate în domeniul public al Municipiului Iași. „Mulțumesc Ministerului Sănătății, partenerilor și consultanților pentru seriozitatea, responsabilitatea și celeritatea cu care abordează acest proiect vital pentru întreaga Regiune de Nord – Est. Așa cum a solicitat și consultantul, am dispus angajaților municipalității să transmită de urgență datele necesare privind investițiile și cheltuielile care ne revin, astfel încât studiul de fezabilitate aferent proiectului să poată fi lansat cât mai curând”, a declarat, la finalul întâlnirii, primarul Iaşului, Mihai Chirica.
Terenurile pe care urmează să fie realizate drumurile de acces către SRU vor trece în domeniul public al municipiului
Filed in: Administrație, Informațía zilei