Începe expertizarea tehnică a imobilului în care îşi desfăşoare activitatea Institutul de Boli Cardiovasculare

Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de începere a expertizei tehnice, în regim de urgență, pentru clădirea nouă a Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon Iași”, cea care la etajele superioare găzduiește și Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I. M. Georgescu”, precum și pentru blocul M 2 din bd. Nicolae Iorga nr. 7 A. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, expertiza tehnică pentru cele două imobile va fi făcută de SC Proexpert GC Grup SRL Iași, contra unei sume de 99.960 lei, inclusiiv TVA, iar contractul are o valabilitate de șapte luni începând de astăzi. Reamintim că, pe data de 27 aprilie, Primăria Municipiului Iași a eliberat autorizația de construire pentru lucrările de consolidare și reparații capitale, în regim de urgență, la clădirea care găzduiește Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” și Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu”. Autorizația s-a eliberat în timpul cel mai scurt posibil, având în vedere efectele rezultate în urma incendiului produs în noaptea de 10 spre 11 aprilie, aspecte consemnate inclusiv în Procesul Verbal de Intervenție nr. 289/11.04.2018 încheiat de către Inspectoratul pentru Situatii de Urgență „Mihail Grigore Sturdza” al Județului Iași. În prezent încă se așteaptă emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru susținerea financiară a reparațiilor și înlocuirii dotărilor la cele două spitale afectate, anume circa zece milioane de euro pentru Institutul de Boli Cardiovasculare și aproximativ două milioane de euro pentru Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;