Ziua Internaţională a Asistentului Medical

Peste 10.000 de asistenţi medicali şi moaşe din judeţul Iaşi sărbătoresc, pe 12 mai, ziua profesiei.

Filiala Iaşi a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România marchează această zi specială prin conferinţa judeţeană cu tema „Asistentul medical și moaşa – garantul dreptului la sănătate”.

Evenimentul are loc sâmbătă, 12 mai 2018, de la ora 9.30, la Casa de Cultură a Studenţilor. Circa 500 de asistenţi medicali şi moaşe din judeţul Iași și-au anunţat participarea. Au fost pregătite lucrări ştiinţifice, iar cea mai bună dintre ele va fi premiată cu o tabletă.

Nu au fost uitaţi asistenţii medicali şi moaşele care au ieşit la pensie. 10 dintre ei vor fi premiaţi de colegi şi invitaţi să împărtăşească din experienţa profesională şi umană câştigată în cei peste 40 de ani de profesie.

Participanţii la conferinţă vor viziona, de asemenea, un film despre rolul asistenţilor medicali în societate.

„Este sărbătoarea colegilor noştri (asistenţi medicali și moașe), zi în care să fie mândri de profesia lor profund umană. Remarc, din nou, că în spitale peste 70% din activitatea de îngrijire aparţine asistenţilor medicali, ceea ce evidenţiază importanţa rolului lor în sistemul sanitar. Îi felicit, de asemenea, pentru participarea la campania de donare de sânge, fapt care dovedeşte că ne pasă de oamenii din comunitatea căreia îi aparţinem. LA MULŢI ANI tuturor colegilor şi Dumnezeu să le dăruiască tot ce este mai bun pentru ei”, a declarat Liliana Pintilie, preşedintele OAMGMAMR Iaşi.

Participanţii la conferinţă primesc 15 credite EMC.

La nivel mondial, Ziua Internaţională a Asistentului Medical se sărbătoreşte de peste 50 de ani, iar Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România marchează acest eveniment special de 18 ani. În OAMGMAMR sunt înscrişi, la nivel naţional, peste 120.000 de asistenţi medicali şi moaşe.

* * *

12 mai a fost stabilită în 1965 de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) ca Zi Internaţională a profesiei în semn de respect faţă de Florence Nightingale, cea care a impus profesia de asistent medical ca una de sine stătătoare, fiind, drept urmare, prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit.

Născută în 1820, la Florenţa, Florence Nightingale s-a remarcat în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856), când a întocmit un raport despre metodele medicale primitive şi condiţiile de viaţă dificile cu care se confruntau asistenţii medicali pe front. În 1860, cu banii câştigaţi pentru serviciile aduse, a deschis o şcoală de asistenţi medicali pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra, ceea ce a însemnat un prim pas în pregătirea de specialitate a acestora. Ca semn de recunoaştere a meritelor sale, regina Victoria a decorat-o pe Florence Nightingale cu Crucea Roşie Regală. În 1907 a primit, din partea regelui Edward al VII-lea, Ordinul de Merit.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;