În perioada 17 mai – 2 iunie, echipele SC Conest SA vor efectua lucrări de modernizare a bd. Primăverii, ceea ce va impune o serie de restricții de circulație. Astfel, între 17 mai și 26 mai, echipele contractate de municipalitate vor face lucrări de frezare și așternere de mixturi asfaltice pe partea dreaptă a bulevardului, pe sensul de mers dinspre Țesătura spre Serviciul Județean de Ambulanță. În perioada 28 mai – 2 iunie, Conest SA va așterne stratul de uzură pe același tronson de drum, circulația urmând să fie închisă alternativ, stânga – dreapta. Lucrările vor fi executate funcție de condițiile meteorologice, iar în timpul acestora va fi asigurat accesul autovehiculelor de Poliție, Pompieri și Ambulanță. Modernizarea bd. Primăverii face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Vor fi reabilitaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: str. Smârdan (630 metri), şos. Bârnova (2,9 kilometri), str. Petre Vancea (607 metri), bd. Primăverii (602 metri), str. Moşu (382 metri) şi str. Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA.