21 mai 2018, de la ora 19.00 – „Îndrăgostiți cu același nume”, regia Ina Hudea
”Îndrăgostitii cu același nume”, este un spectacol cu durata de 55 de minute bazat pe opera ”Bastien si Bastienne” de W.A. Mozart. Muzica este folosita integral din opera mozartiana, dar textele de legatura si adaptarea scenica apartin regizorului Ina Hudea. Datorita acestui scenariu, adus in contemporaneitate, celor trei personaje li se oferă o partitura de joc alerta și amuzanta, atât pentru publicul tânăr și foarte tânăr cât și pentru publicul adult. Scenografia semnata de Gabriel Hutera, student in anul IV al Universitătii de Arta si design Cluj Napoca, prof coordonator Liliana Moraru, este una minimalista, dar extrem de plastică și sugestivă, venind direct in sprijinul jocului actoricesc.
Binecunoscuta operă a lui Mozart, capata astfel o ”haină” nouă, care accentueaza preponderent comicul libretului, facând povestea mult mai accesibila publicului larg. Scurtă descriere a trupei (echipa artistică şi realizatori – premii, montări, festivaluri etc.): Facultatea de Interpretare muzicală a Academiei de Muzică Gh Dima, departamentul de Canto și Artele spectacolului muzical, are ca materie de specialitate disciplina “clasa de operă”, în cadrul căreia studenții secției Canto își pregătesc rolurile pentru licenșă. În fiecare an universitar se realizează între 3 și 5 producții, care cuprind studenți din toți anii de studii de licență și master. S-au realizat titluri ca : “Elixirul dragostei” de G. Donizetti, “Suor Angelica” de G. Puccini, “Opera de 4 note” de Tom Johnson, “Habanera” – fragmente din Carmen de G. Bizet, “Hansel și Gretel” de E. Humperdinck, “Offenbach soiree” – opera colaj din creația lui Offenbach, “Bal la printul Orlovsky” dupa actul II al Liliacului de J. Strauss, ”Orfeo ed Euridice” de Ch.W. Gluck etc. Cu aceste spectacole studenții Academiei au participat la Festivalul de operă studențească Viva vox, au evoluat pe scenele celor două Opere clujene, au performat în spații neconvenționale ale Clujului prin intermediul proiectului Scena Urbană, precum și la alte manifestări de profil (vernisaje, spectacole caritabile, spectacole educative, Ziua internațională a tineretului, Zilele Clujului samd). În 12 martie 2018, acest spectacol a fost inclus in stagiunea Operei Naționale Române Cluj, ca producție a Academiei de Muzică ”Gh. Dima”. Spectacolul „Îndrăgostiți cu același nume”, regia Ina Hudea, urcă pe scena Ateneului din Iași, în cadrul Festivalului Operelor Independente, ediția a II-a, luni, 21 mai 2018, ora 19, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
22 mai 2018, de la ora 19.00 – „Motanul Încălțat”, regia Daniel Prallea Blaga
Opera Motanul Încălțat de Cornel Trăilescu reprezintă o explozie de culoare și energie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Deși subiectul este gândit anume pentru cei mici, regizorul Daniel Prallea-Blaga a reușit să creeze un spectacol autentic, efervescent, plin de voie bună și poante haioase, spre deliciul audienței de toate vârstele. Rămas orfan și văzând că nu are de niciunele, Ionică se hotărăste să-și ia zilele, singura ființă care i-a mai rămas pe pământ fiind motanul său blănos. Când Ionică se plângea că viața lui nu are rost și era gata-gata să-și pună ștreangul de gât, cotoșmanul a prins grai și l-a salvat pe tânăr, făcându-l de ocară pentru fapta pe care intenționa sa o facă. Spre uimirea lui Ionică, motanul a început să vorbească și i-a spus că îl va ajuta atât cât va putea. Între timp, pe câmpul din apropiere, un iepure alb este fugărit de un tâlhar. Speriat de moarte, iepurașul se ascunde în spatele unor lemne. Văzând că n-are sorți de izbândă, tâlharul se retrage, dar își uită acolo sacul cu lucruri furate. După plecarea hoțului, motanul găsește sacul uitat plin cu obiecte prețioase, cotrobăie prin el, găsește o pălărie, un inel, o sabie și o pereche de cizme și astfel devine Motanul Încălțat. El și cu Ionică observă iepurașul ascuns și încearcă să îl îmblânzească. Astfel, iepurașul cel alb va deveni tovarășul de drum și cel mai bun prieten al cotoșmanului. Acum începe aventura celor doi la castelul Împăratului, conoașterea domniței, fata acestuia și a doicii, și bătăliile repetate cu Marele Dregător, dușmanul împărăției. Cotoșmanul, prin abilitățile sale excepționale, reușește să scape Împărăția de Marele Dregător și de acoliții acestuia care îi puneau bețe-n roate împăratului. Între timp, Ionică și domnița se îndrăgostesc, iar Împăratul este foarte încântat de căsătoria fiicei sale. Iepurașul Alb devine Împăratul iepurilor, iar Motanul Încălțat se autoproclamă Mare Dregător. În final, toată lumea petrece fericită!
22 mai 2018, ora 19.00 -„Icoane de la țară”, regia Daniel Prallea Blaga
Spectacolul „Motanul Încălțat”, regia Daniel Prallea Blaga, urcă pe scena Ateneului din Iași, în cadrul Festivalului Operelor Independente, ediția a II-a, marți, 22 mai 2018, ora 19, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Celebrele pagini semnate de Tiberiu Brediceanu- ” La Sezatoare ” ; ” La Seceris” – fac parte dintr-o lucrare mai ampla ” Icoane de la tara”, inghemanate intr-un tot unitar sincretic, si alte pagini celebre din creatia lui Tiberiu Brediceanu precum: ” Cine m-aude cantand” , ” Arde-mi-te-ai codru des” , ” Baga doamne luna-n nori”. Muzica lui Tiberiu Brediceanu , puternic inspirata din etosul nostru romanesc, devine purtator de idei si concluzii pe care copiii nostri le vor mosteni, in continuitatea neamului nostru romanesc si in concertul international al natiunilor. Lucrarile sunt un pretext al omagiului centenarului Marii Uniri, prin daruirea studentilor care dedica publicului contemporan si iesean acest florilegiu de emotii, stari, indemnuri care in subtext sunt potrivite situatiei istorice si geopolitice a Romaniei. Reprezintă un cenaclu contemporan ce preia mijloacele populare, strămoșești de celebrare a celor mai importante momente ritualice ale anului agrar. Scurtă descriere a trupei (echipa artistică şi realizatori – premii, montări, festivaluri etc.): Initial lucrarea a fost pusa in scena de studentii anului IV- canto UNMB cu ajutorul studentilor de anul I ca ansamblu coral la cursul de clasa de opera a regizorului Daniel Prallea Blaga. La initiativa regizorului productiile “La Sezatoare” si “La Seceris” au fost ulterior distribuite colectivului anului I, care impartit in 2 grupe de cate 15 au impreunat cele 2 scene formand tabloul etnografic “Icoane de la tara”. Cu prilejul sarbatoririi centenarului Marii Uniri productia a debutat in data de 14 aprilie 2018 pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiesti, avand ca urmare invitatii de viitoare reprezentari la Palatul Brancovenesc din Mogosoaia si la Colegiul National “Gheorghe Sincai”. Spectacolul „Icoane de la țară”, regia Daniel Prallea Blaga, urcă pe scena Ateneului din Iași, în cadrul Festivalului Operelor Independente, ediția a II-a, marți 22 mai 2018, ora 19, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
23 mai 2018, de la ora 16.00 – „O noapte furtunoasă”, regia Daniel Prallea Blaga
In opera ,,O noapte furtunoasa” de Paul Constantinescu, desfasurarea actiunii este conditionata in mare parte de muzica, ceea ce pune libretul intr-o lumina noua. Regizorului ii revine sarcina de a concretiza plastic actiunea operei in cadrul si imaginile scenei, plecand de la ceea ce-i sugereaza unitatea indisolubila dintre text si muzica. Atat libretul, cat si muzica ne ofera intreaga comedie a lui Caragiale, dezvaluind prin imagini sonore caracterizarea personajelor si ambitia morala a epocii. Scurtă descriere a trupei (echipa artistică şi realizatori – premii, montări, festivaluri etc.): Echipa ,, O noapte furtunoasa” a luat fiinta la clasa regizorului Daniel Prallea Blaga, fiind alcatuita de studenti din ani diferiti, pasionati si dedicati artei. Totul a incepul atat din dorinta regizorului, de a omagia Centenarul Marii Uniri, cat si din dorinta studentilor, de a promova opera romaneasca a secolului XX. Toate acestea au fost realizate si datorita daruirii, rabdarii, profesionalismului si implicarii pianistei, doctor, Ioana Valentina Cojuharov. Situatiile si personajele ridicole, caracteristice comicului, s-au pliat perfect cu tipologia fiecarui interpret. Astfel, dupa pregatirea muzicala intensiva, totul a fost natural, deoarece aceasta opera le-a permis interpretilor sa-si exteriorizeze placerea de a canta. Spectacolul „O noapte furtunoasă”, regia Daniel Prallea Blaga, urcă pe scena Ateneului din Iași, în cadrul Festivalului Operelor Independente, ediția a II-a, miercuri 23 mai 2018, ora 16, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
24 mai 2018, de la ora 19.00 – „Don Giovanni”, regia Anda Tabacaru
Viziunea regizoral-scenografică a operei “Don Giovanni”, de Wolfgang Amadeus Mozart în cadrul Studioului de operă al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti Opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart este, prin caracterul său (drama giocoso), deosebit de ofertantă atât pentru interpreţii consacraţi, cât şi pentru cei în formare – studenţi şi masteranzi, deoarece, în planul dramaturgiei muzicale, în planul realizării scenice și conturării personajelor, dă posibilitatea pătrunderii într-un univers complex din punct de vedere stilistic şi vocal. Concepţia regizoral-scenografică reliefează, prin elementele existente în decor, proiecţii, recuzită şi costume, îmbinarea de sorgine shakeaspereană dintre real şi fantastic existentă permanent în această capodoperă. Actuala versiune a operei Don Giovanni va avea ca reper perioada anilor ´20, recunoscută ca fiind perioada ”anilor nebuni”, în care societatea, cultura și arta au cunoscut, după primul război mondial, un dinamism deosebit. O fire magnetică, dinamică și excesivă așa cum este Don Giovanni, se poate manifesta în toată plenitudinea într-o asemenea atmosferă. Clasele sociale își păstrează încă marile diferențe, așa cum cer personajele partiturii, de la nobilul personaj titular la burgheza Donna Elvira și țărancuța Zerlina. Decorul simbolizează un labirint semi – transparent al sentimentelor în care se avântă fiecare personaj. Eroii se caută, se ascund, se găsesc și se urmăresc în acest labirint al culorilor calde și reci. Scurtă descriere a trupei (echipa artistică şi realizatori – premii, montări, festivaluri etc.): Spectacolul cu opera ”Don Giovanni” de W.A.Mozart este realizat în cadrul clasei de operă a anilor I și II master din cadrul Departamentului Canto și Artele Spectacolului Muzical al Unviersității Naționale de Muzică București, având ca profesori pe regizorul conf. univ. dr. Anda Tabacaru și pianistul conf. univ. dr. Alexandru Petrovici, ambii cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul spectacolului de operă și al învățământului superior artistic. Spectacolul „Don Giovanni”, regia Anda Tăbăcaru, urcă pe scena Ateneului din Iași, în cadrul Festivalului Operelor Independente, ediția a II-a, joi, 24 mai 2018, ora 19, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”.
25 mai 2018, de la ora 18.00 – Spectacol de teatru „Clinica Sinucigașilor”,regia Iuliana Moraru
Vineri, 25 mai 2018, ora 18, la Ateneul din Iași, are loc un eveniment teatral la care nu puteţi lipsi!
CLINICA SINUCIGAŞILOR, adaptare după textul Gabrielei Mihalache.
Sinuciderea, o temă des abordată în dramaturgia secolului XXI, cine ar fi crezut că poate deveni şi motiv de comedie?! …o comedie savuroasă, senzaţională a actualităţii, un teatru al speranţei cu un puternic mesaj educativ şi cu impact asupra publicului tânăr şi nu numai, care scoate în evidenţă faptul că viaţa, oricât de anostă ar fi, aceasta trebuie trăită până la capăt.
În ciuda titlului dur, Clinica sinucigaşilor e un spectacol vesel care generează în publicul spectator speranţe, gânduri pozitive şi bună dispoziţie prin jocul de excepţie a unor tineri foarte talentaţi ai trupei Kangai de la Colegiul Național “Garabet Ibraileanu” Iaşi, care ajung să vorbească despre iubire şi absolut, limite interioare, căutarea fericirii şi nevoia de a fi remarcaţi, apreciaţi şi iubiţi.”
26 mai 2018, de la ora 10.00 – „Tândală în lumea cărților”, regia Ionuț Gînju
Spectacolul pentru copii “ Tândală în lumea cărților” va avea loc sâmbătă 26 mai 2018, ora 10.
Spectacolul se vrea a fi o incursiune în universul cotidian descoperind prin intermediul personajelor din povești, tot felul de pilde și învățăminte. Umorul și morală însoțesc fiecare poveste, iar copiii, mici și mari, vor participa activ la întâmplările de pe scena. Este un spectacol educativ, care promoveaza adevarul, corectitudinea și înțelepciunea, invitând copiii să petreacă mai mult timp în lumea cărților. Buna dispoziție va fi asigurată prin împletirea momentelor comice cu cântece distractive, smulgând zâmbetele și aplauzele publicului spectator!
26 mai 2018, de la ora 20:00 – Spectacol de teatru „Preșul”, regia Erica Moldovan
Vă Familia nu ne-o alegem, prietenii da…dar ce facem cu VECINII și mai ales când aceștia ne fac viața un calvar. La cine putem să apelăm? Această problematică o ridică și Ion Baieșu în piesa “Preșul”. Nu există, domnule, o legislație specială care să-l apere pe vecin în fața celorlalți vecini. Căci nimic pe lume nu poate fi mai periculos ca un vecin. Nimeni pe lume nu te poate invidia mai mult ca un vecin. De aceea, cred că vechiul dicton latin care spune că „homo homini lupus” se poate modifica astfel: „Homo homini vecinus”.” “ […]oamenii au trăit în cele mai excelente relații atâta vreme cât nu au fost vecini unii cu alții. Din clipa în care au devenit vecini, oamenii au început să se urască unii pe alții.” Eroul piesei “Preșul”, Pamfil P. Pamfil se confruntă cu o problemă de viață și de moarte cu vecinul sau M.N.Zisu pe care îl acuza că se șterge “ilegal” în fiecare seară pe preșul lui “de lână pură”. “Eu am un preș de lână pură, că îmi place să mă șterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume.” Pentru a se răzbuna pe vecinul sau, Pamfil recurge la o metodă, cel puțin inedită, dar mai ales plină de umor. În planul său introduce un doctor, o asistentă, un fotograf și un avocat, iar acest potpuriu de personaje colorate va asigura buna dispoziție a publicului. Întâlnirea cu vecinul M.N. Zisu se va solda cu o mulțime de surprize. Vă invităm să fiți martori la aceasta confruntare absolut hilară, pe 26 mai 2018, ora 20:00, în Grădina de Vară a Ateneului din Iasi. așteptăm la Ateneu să ne bucurăm împreună de unire prin cultură!
27 mai 2018, de la ora 10.00 – „Călătoria lui Păcală în Regatul de gheață”,regia Andrei Ciobanu
Cel mai îndrăgit personaj popular românesc, Păcală va face o vizită în Regatul de Gheață, unde este invitat chiar de către Elsa. Acesta se va întâlni aici cu locuitorii Regatului de Gheață, dar și cu alte personaje de basm ca Magicieni, Regi, Zmei și chiar Motanul Încălțat. La Ateneul din Iași, duminică, pe 27 mai 2018, de la ora 10. Din păcate, Regatul de Gheață este în pericol și doar Păcală îl poate salva. Va reuși oare? Își va găsi Păcală curajul neceasar? Sau Regatul va fi pierdut pentru totdeauna? Prietenul său Tândală nu crede nimic din toate astea. Voi credeți? Bineînțeles că nu vor lipsi poveștile cu pilde, dansurile, cântecele vesele și chiar magiile pentru copii. Vă așteptăm pe toți, cu mic, cu mare, să vedem ce a făcut Păcală în călătoria sa!
27 Mai 2018, de la ora 18.00 – „Asta-i ultima dată”, comedie neagră, regia Adrian Bradu
Ateneul din Iași și Teatrul 18 prezintă comedia neagră „Asta-i Ultima Dată!”, Duminică 27 Mai 2018, ora 18, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului. O comedie neagră despre iubire, fidelitate și căutarea fericirii în„această nouă societate fără păcat”, adaptare după „Last of the Red Hot Lovers” de Neil Simon. „Ție chiar îți place viața ta?” este întrebarea la care protagonistul nostru, Barney Cashman, un bărbat însurat, de 47 de ani, caută răspunsul în cele mai nepotrivite locuri. El invită pe rând diferite femei acasă la mama sa, din dorința de-a avea „o simplă idillă, o zi de plăcere, nimic mai mult”. În scenă apar pe rând Barney, un patron de restaurant pescăresc, Elaine Navazio, o femeie atrăgătoare, cu poftă de pește, Bobbi Michelle, o cântăreață nebună și Jeanette, o prietenă a familiei Cashman. Oricine se poate regăsi în Elaine, Barney, Bobbi sau Jeanette și în poveștile lor pe care le puteți afla dând curs invitației noastre la o seară de teatru viu, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași. Un spectacol recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.
27 mai 2018, de la ora 20.00 – Comedia „Atenție, aterizăm!”, la Hangariada – regia Daniel Onoae
Adaptare după celebra comedie franțuzească de situație “Boeing Boeing” de Marc Camoletti, producția Ateneului din Iași aduce în atenția spectatorilor câteva situații pline de umor prin care trec cele șase personaje savuroase în apartamentul din Paris al unui arhitect cu… multă poftă de viață. Bernard (Daniel Onoae), un tânăr arhitect de succes, Berta (Alexandra Paftală), menajera și omul de încredere al acestuia, Robert (Dragoș Maftei), un vechi prieten din provincie și cele trei stewardese – Janet (Erica Moldovan), Helga (Cezara Fantu) și Jacqueline (Ana Hegyi), toate logodite cu Bernard – sunt personajele fermecătoare, ce trebuie să se descurce în situații comice prin postura în care sunt puse. Datorită impactului pozitiv pe care l-a avut în rândul spectatorilor, comedia „Atenție, aterizăm” în regia lui Daniel Onoae este cel mai de succes spectacol al Ateneului. Comedia „Atenție, aterizăm!” se joacă duminică 27 mai 2018, ora 20 în cadrul Festivalului de Artă și Zbor Hangariada.