Finanţarea construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi, suplimentată cu o sută de milioane de euro

Finanțarea viitorului Spital Regional de Urgență (SRU) de la Iaşi a fost suplimentată  cu suma de o sută de milioane de euro, prin introducerea unei noi axe, special destinată acestui proiect. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, care se desfășoară la Tulcea, în prezența șefului Unității România, Digi Regio, Carsten Rasmussen, a Comisiei Europene, reprezentanților Comisiei Europene, Ministerului Dezvoltării Regionale, și ai Regiunilor de dezvoltare din România. La întâlnire, Regiunea de Nord Est a fost reprezentată de președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, în calitate de președinte al Cosiliului de Dezvoltare  al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est (ADRNE. ”Există axe de finanțare unde rata de absorbție este redusă, așa încât, s-a luat decizia de a redirecționa o parte din sume. Spitalele regionale care se vor construi au mare nevoie de fonduri așa încât în cadrul întâlnirii, la  redistribuiri, am decis să le alocăm fonduri prin înființarea unei axe speciale. Este un prim pas realizat prin consensul tuturor regiunilor de dezvolare care au înțeles importanța acestor proiecte. Prin suplimentarea altor axe vom reuși să aducem mai multe finanțări în regiunea noastră. Am avut în vedere drumurile județene, unde alocările bugetare depășesc două sute la sută. Totodată, vom introduce spre finanțare proiectul de ”consolidare, refuncționalizare și mansardare” a clădirii din strada Vasile Alecsandri, proprietatea Consiliului Județean Iași. Vom putea beneficia de refacerea unui nou drum județean prin suplimentarea axei 6.1- ”Stimularea mobilitatii regionale prin conectarea infrastructurilor rutiere regionale la infrastructura TEN –T ”, a afirmat Maricel Popa, președintele CJ Iași.  Sănătatea, infrastructura rutieră, învățământul, cercetarea și IMM –urile, reprezintă  prioritățile  realocărilor financiare în analiza proiectelor depuse spre finanțare. ”O atenție deosebită a fost acordată eficienței energetice  a clădirilor și proiectelor de reducere a poluării în marile orașe. Astfel, Axa 4 – ”sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a fost suplimentată și vom putea depune proiecte pentru achiziționarea de mijloace de transport nepoluante. De aceea, adresez un apel public edilului Iașului, să depună cât mai repede un  proiect pentru a putea achiziționa astfel de mijloace transport, deoarece, bani sunt suficienți. In calitate de președinte al CDR îl voi susține în vederea primirii finanțării. Este nevoie să colaborăm pentru binele ieșenilor și să lăsăm animozitățile politice deoparte când este vorba despre dezvoltarea întregului județ. Experiența anilor în care am lucrat în departamente de specialitate atât la Ministerul Energiei cât și la cel al Economiei m-au determinat să văd lucrurile într-un mod pragmatic, motiv pentru care, am susținut realocarea fondurilor spre acele axe unde absorbția și adresabilitatea au fost ridicate. Este necesar ca și pe viitor, întreaga regiune de Nord Est să se mențină la fel de activă în ceea ce privește atragerea fondurilor europene. Intenționăm ca prin proiectele pe care le avem, să putem intra în fază de supracontractare”, a adăugat Maricel Popa.  Regiunea Nord Est este lider în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, având alocate 1,89 miliarde de euro. Până acum au fost contractate proiecte în valoare de 516 milioane de euro, jumătate dintre acestea fiind deja în diferite faze de implementare. Programul Operațional Regional (POR), finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, a fost aprobat de Comisia Europeană în luna iunie 2015 și reprezintă unul dintre cele mai mari programe de investiții din România. Bugetul alocat de FEDR este de 6,7 miliarde de euro. Autoritatea de Management POR împreună cu agențiile de dezvoltare regională au lansat 53 de apeluri de proiecte, care înseamnă peste 85% din alocarea programului. Au fost depuse peste 6.700 de proiecte, cu o valoare de peste 7 miliarde de euro. În urma evaluării, peste 4.700 de proiecte au fost declarate eligibile.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;