Marile glorii ale gimnasticii româneşti, prezente la Iaşi cu ocazia evenimentului “Forza GYM”

Federația Română de Gimnastică (FRG), în parteneriat cu Radio ZU și Primăria Municipiului Iași, organizează primul eveniment sportiv dedicat gimnasticii pentru toți, “Forza GYM”, eveniment care va avea loc duminică, 27 mai, în intervalul orar 12.00 – 17.00, în fața Palatului Culturii.  În cadrul acestei manifestări, toți participanții vor avea ocazia de a face mișcare în aer liber, alături de campionii olimpici, mondiali și europeni ai gimnasticii românești, dar și de antrenorii care i-au consacrat. Octavian Bellu, Marius Urzică, Sandra Izbașa, Monica Roșu, Larisa Iordache, Andrei Muntean, Vlad Cotuna, Andrei Groza, Adelin Kotrong și Roland Modoianu vor fi prezenți la acest eveniment, unde îi așteaptă pe toți cei care iubesc sportul și mișcarea în aer liber la un antrenament „altfel”!, anunţă organizatorii.

Evenimentul va integra momente demonstrative de gimnastică artistică, aerobică și ritmică, pregătite special de micuții gimnaști de la cluburile sportive CSȘ Buzău, CSM Onești, SCM Bacău, CSȘ Focșani, CSȘ Bârlad, CSG Gimnis Iași și CSȘ “Anghel Saligny” Iași. Cu această ocazie, Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu Fundația Olimpică Română va organiza în cadrul evenimentului și o expoziție de costume ale marilor gimnaști ai României, pentru ca publicul să rememoreze câteva clipe de istorie ale acestui sport. Totodată, cei mici sunt invitați cu părinții pentru a descoperi primii pași în gimnastică, în cadrul zonelor “Baby GYM”, special amenajate pentru acest eveniment. Publicul de toate vârstele, indiferent de nivelul de pregătire sportivă, este invitat să facă puțină gimnastică, să se distreze alături de campioni în cadrul unor sesiuni interactive, creând împreună “Forza GYM”. Primăria Municipiului Iaşi reaminteşte că în vederea organizării evenimentelor “Forza ZU” și “FORZA GYM” din zilele de sâmbătă, 26 mai, și, respectiv, duminică, 27 mai, parcarea din fața Palatului Culturii va fi  eliberată până pe 29 mai, la ora 24.00. Totodată, circulația auto va fi închisă, funcție de necesități, între liniile de tramvai și str. Anastasie Panu până pe 28 mai, la ora 24.00. Circulația tramvaielor pe str. Anastasie Panu și str. Palat va fi oprită începând de vineri, 25 mai, de la ora 18.00, şi până duminică, 27 mai, la ora 18.00. Circulația auto va fi închisă, funcție de necesități, pe str. Palat și str. Anastasie Panu în ziua de sâmbătă, 26 mai, între orele 16.00 și 24.00, și duminică, 27 mai, între orele 11.00 și 15.00.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;