În organizarea Asociaţiei Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, a Colegiului Medicilor și Colegiului Farmaciștilor din Iași şi în parteneriat cu Societatea Studenţilor Medicinişti şi cu societățile ştiințifice medicale din ţară şi străinătate, în perioada 24-26 mai, capitala Moldovei a găzduit cea de-a VII-a ediţie a “Primăverii Dermatologice Ieşene” (PDI), manifestare naţională cu participare internaţională, iniţiată de prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu. Pe agenda ediţiei s-au aflat peste 80 de teme de actualitate din sfera patologiei dermatologice de graniţă, cu impact practic imediat, acestea fiind susţinute de 18 lectori internaţionali şi de peste 60 de specialişti de renume, sosiţi din toate centrele universitare. Preşedinţi de onoare ai ediţiei din acest an a PDI au fost prof. univ.dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (decanul Facultăţii de Medicină a UMF), profesorul emerit Andrew Nicolaides (Imperial College, Londra), prof. univ. dr. Torello Lotti (Universitatea „Guglielmo Marconi”, Roma), prof. univ. dr. Aristides Tzatzakis (Universitatea din Creta), prof. univ. Adrian Streinu Cercel (managerul Institutului „Matei Balş”) şi prof. univ. dr. Niazi Kuszrow (Universitatea Emory, Atlanta, SUA). „Şcoala medicală ieşeană este foarte apreciată în ţară şi în străinătate, atât prin manifestările care se derulează sub egida UMF, cât şi prin studenţii pe care îi avem. Pentru studenţii noştri, o astfel de manifestare interdisciplinară este foarte importantă. Ei trebuie să aibă o viziune complexă atât a pacientului, cât şi a bolii. Nu putem să ne specializăm doar pe o secţiune, trebuie să avem în vedere şi complexul bolii”, declarat prof. univ. dr. Lăcrămioara Şerban, decanul Facultăţii de Medicină. Publicul, din care au făcut parte cadre universitare, cercetători, medici, studenţi, rezidenţi, doctoranzi, a apreciat foarte mult informaţiile oferite de lectori, mulţi dintre cei prezenţi în sălile arhipline recunoscând că nu au deseori ocazia să afle detalii din meseria lor direct de la nume importante pe plan internaţional. Spre deosebire de ediţiile anterioare, la care au existat invitaţi lectori externi, în acest an a fost cea mai mare vizibilitate a PDI în cadrul comunităţii dermatologice internaţionale. „Mai bine de jumătate din programul ştiinţific al manifestării a fost realizat de către speakeri internaţionali consacraţi, preşedinţi de societăţi medicale europene, internaţionale sau de specialitate. Ne-am bucurat nu doar de o participare numeroasă a dermatologilor, dar şi de prezenţa unor somităţi în domeniul angiologiei şi chirurgiei vasculare, alături de care s-au aflat alergologi, reumatologi, oftalmologi, dovedind încă o dată importanţa caracterului interdisciplinar al manifestării”, a subliniat prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu. Ca şi la ediţiile anterioare, de la PDI nu au lipsit work-shop-urile susţinute de specialişti cu o carte de vizită impresionantă, foarte bine primite de către viitorii medici. Pe agenda evenimentului a fost trecut din nou concursul de postere pentru studenţi şi rezidenţi, iar la final a fost lansat volumul „Interdisciplinaritatea în dermatologie la superlativ”, apărut la Editura Junimea. Cei peste o mie de participanţi au apreciat programul ştiinţific al manifestării şi mulţi dintre ei au cerut detalii legate de înscrierea la ediţia viitoare, care va avea loc în luna aprilie 2019.
“Primăvara Dermatologică Ieşeană”, o manifestare ştiinţifică de succes
Filed in: Informațía zilei, Sănătate