Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, şi-a dublat, anul trecut, numărul de angajaţi din România. Astfel, cu cei peste 660 de angajaţi în birourile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, compania britanică se numără printre cei mai activi angajatori din domeniul IT la nivel naţional. „Creşterea Endava este rezultatul unor iniţiative locale importante de recrutare şi a investiţiilor în oameni, derulate inclusiv prin intermediul programului propriu Endava University. Comparativ cu cei 340 de angajaţi cât număra Endava în România în ianuarie 2012, aproape ne-am dublat numărul de angajaţi. În prezent, avem peste 310 de angajaţi la Cluj-Napoca, 225 de angajaţi la Iaşi şi 125 în noul nostru sediu din Bucureşti”, a declarat John Cotterell, Chief Executive Endava. În 2012, aproximativ 75 de studenţi şi absolvenţi au participat în programele de internship și respectiv în programele de angajare pentru absolvenți care includ training intensiv în primele luni, desfăşurate de Endava la Cluj-Napoca şi Iaşi. În acest an, compania va continua programele pentru studenţi şi absolvenţi şi, de asemenea, va începe un program similar în sediul din Bucureşti, în luna februarie. ”În 2013, Endava va oferi internship-uri și posibilități de angajare pentru mai mult de 100 de studenţi şi absolvenţi IT, dar vom continua și să oferim oportunități de carieră pentru specialiști IT cu experiență”, a precizat John Cotterell. Printre profilele căutate de Endava în locaţiile sale din România se numără: dezvoltatori Java, .NET, C++ şi mobile, testeri şi arhitecţi software, manageri de proiect, analişti de business şi de sistem, consultanți IT și analişti service desk. Compania planifică să ajungă la un total de peste o mie de angajați în centrele sale de dezvoltare și suport din România în următorii 3 ani, însă caută susţinere din partea autorităţilor locale. Din centrele din România, Endava livrează proiecte pentru clienţi în principal din sectorul serviciilor financiare, telecom, media şi al serviciilor online din Marea Britanie, Statele Unite şi Germania, precum şi pentru clienţi locali din sectorul bancar. Din România, Endava oferă servicii pentru trei din primele zece instituţii financiare la nivel global şi a fost recent inclusă printre primele o sută de companii de outsourcing la nivel internațional. „Pentru a sprijini dezvoltarea profesională a angajaţilor Endava, aplicăm o strategie de Talent Management, prin care noii angajaţi sunt familiarizaţi încă de la început cu procesele din cadrul organizaţiei, iar ulterior participă la traininguri tehnice şi traininguri pentru dezvoltarea de soft skills, organizate în cadrul programului Endava University şi, de asemenea, pot urma programe de orientare în carieră sau de mentorat. În plus, ne propunem să asigurăm oamenilor noştri un mediu de lucru plăcut, cu numeroase activităţi sociale”, a adăugat John Cotterell. Endava este o companie privată de servicii IT înfiinţată în anul 2000. Cu aproape o mie de angajaţi, Endava are în prezent opt sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România şi Republica Moldova şi o cifră anuală de afaceri de peste 29,8 de milioane de lire sterline/37 de milioane de euro. Endava livrează soluţii de business şi servicii informatice în special pentru organizaţii mari din domeniile bancar, financiar, telecomunicații, media, sport & entertainment și servicii profesionale. Endava este specializată în livrarea servicii precum: Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicații Software, Servicii Cloud.