“Ziua Copilăriei la Jandarmeria Iaşi”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, joi, 31 mai, începând cu ora 10.00, copiii din mai multe centre de servicii sociale din judeţul Iaşi vor participa, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) la un eveniment dedicat zilei de 1 Iunie, intitulat ”Ziua copilăriei la Jandarmeria Iași”. Cu această ocazie, copiii vor avea posibilitatea să interacționeze cu jandarmii, să afle informații de interes referitoare la siguranța personală, evitarea victimizării, riscurile implicării în conduite antisociale, precum și informații despre modul în care pot opta, pentru a urma o școala militară la Jandarmerie. Totodată, copiilor le vor fi prezentate tehnica de intervenție și costumele, vor participa la exerciții demonstrative, vor vizita muzeul unității și capela, iar în final, vor savura un tort într-o atmosferă  prietenoasă, anunţă reprezentanţii IJJ Iaşi, prin intermediul unui comunicat de presă.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;