Aquacercetătorii de la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi şi-au prezentat rezultatele muncii la „Şotron. Festivalul copilăriei”

Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi a fost prezent sâmbătă, 2 iunie 2018, în Grădina Muzeului „Vasile Pogor”, în cadrul evenimentului „Şotron. Festivalul copilăriei” cu echipa proiectului „MadgeariŞtii de la APA (Academia pentru Aquacercetători)”. Proiectul, finanţat prin Fondul Ştiinţescu, program dezvoltat de Fundaţia Comunitară Iaşi şi Romanian-American Foundation şi derulat în parteneriat cu finanţatori locali, are ca temă centrală APA, abordată din perspectivă interdisciplinară şi transdisciplinară, pentru a stimula interesul elevilor noştri pentru studiul ştiinţelor.

În cadrul standului amenajat de elevii noştri, vizitatorii au avut ocazia să afle mai multe detalii despre APĂ, element comun tuturor disciplinelor STEM, şi de a experimenta şi înţelege mai bine lumea fascinantă a ştiinţelor.

Coordonaţi de doamna Daniela Dumitraş, profesor de chimie şi coordonatorul proiectului, tinerii cercetători madgearişti au realizat peste 10 experimente care au avut drept personaj principal apa, precum: Apa plimbăreaţă, Indicator acido-bazic din varză roşie, Câte obiecte mai încap într-un pahar plin ochi, Aprindeţi lămâia, Agrafa plutitoare, Desenul dansator, Lava care erupe. În aceste experimente au fost implicaţi şi vizitatorii, copii mai mici sau mai mari, fapt ce confirmă că ştiinţele sunt accesibile oricui porneşte la drum înarmat cu dorinţă de cunoaştere, curiozitate şi spirit de investigaţie.

Participanţii au mai putut observa etapele epurării apei reziduale, prin intermediul machetei de potabilizare a apei realizată în cadrul proiectului de elevi, modul de funcţionare a unui ceas cu apă, macheta elicopterului lui da Vinci – şurubul aerian şi au putut testa Jocul corespondenţelor, aprinzând ledul atunci când asocierea informaţiilor era cea corectă.

O altă activitate a evidenţiat prezenţa apei în înţelepciunea populară, vizitatorii fiind invitaţi să explice sensul diferitelor expresii conţinând cuvântul „apă” („a-i da (cuiva) apă la moară”, „a bate apa în piuă” etc.), să ghicească răspunsul unor ghicitori despre apă sau să rezolve puzzle-uri despre apă. Cei care au răspuns corect sau au rezolvat puzzle-ul au primit recompense dulci şi bijuterii făcute manual.

Nu în ultimul rând, au fost organizate un colţ de lectură şi o expoziţie de fotografie, surprinzând frumuseţea lumii în picături de apă.

„A fost o experienţă inedită, cu multe activităţi antrenante derulate într-un cadru relaxat şi foarte ofertant, astfel încât să fie facilitată învăţarea non-formală, atât pentru elevii implicaţi în proiect, cât şi pentru participanţii la acest eveniment frumos. Atelierele de lucru gândite de profesorii coordonatori au creat contextul dezvoltării gândirii critice şi abordării polivalente a unei teme generoase – APA şi nu numai, şi ne dorim să continuăm acest tip de abordare, pentru a-i apropia pe copii de ştiinţe şi a-i sprijini în efortul lor de a înţelege lumea înconjurătoare.” (prof. dr. Laura Maria Cârstea, directorul liceului)

Filed in: Educație

Comments are closed.

;