Târg antreprenorial la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri”

Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” cea de-a V-a ediţie a Târgului Antreprenorial, eveniment inclus în proiectul educațional „Construim orașul în curtea școlii”. Acţiunea, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Centrul de Resurse și Asistență Educațională şi Fundația „Alături de Voi” România, va avea loc joi, 7 iunie, de la ora 12.30, la sediul şcolii. Proiectul își propune ca an de an să reunească, într-un parteneriat eficient, efectiv și activ, companii și structuri organizaţionale care văd viitorul în educaţia de calitate şi care îşi asumă în mod real responsabilitatea socială, motivându-i pe elevi să perceapă antreprenoriatul ca pe o soluție practică și viabilă de carieră. Timp de patru săptămâni, în perioada 9 mai – 7 iunie, 18 companii locale, naționale și internaționale din mai multe arii de activitate (IT, servicii educaţionale, juridice, medicale, turism, marketing, consultanță etc) au fost „părinți comunitari” pentru peste 450 de elevi din clasele IX – XI, sprijinindu-i să înțeleagă noțiuni de bază referitoare la antreprenoriat și să îşi dezvolte competenţe necesare în carieră, prin metode de educaţie non-formală. Pe durata implementării proiectului, fiecare clasă a beneficiat de sprijinul unui astfel de „părinte comunitar”, participând la ateliere antreprenoriale cu profesioniştii din cadrul „companiei-părinte” și identificând împreună un concept sau un produs ce urmează a fi promovate. În cadrul Târgului Antreprenorial, elevii, sprijiniți de „părinții comunitari”, vor amenaja standuri de prezentare, personalizate cu elemente de identitate vizuală ale „companiei-părinte” iar un juriu, format din reprezentanți ai partenerilor, va recompensa toate clasele pentru munca depusă și contribuţia la reușita proiectului. „Ne bucurăm că putem duce mai departe această misiune pe care ne-am asumat-o în urmă cu cinci ani și prin care ne dorim să contribuim la dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi de comunicare, a atitudinilor responsabile şi la stimularea iniţiativei personale a elevilor noștri. Sperăm, în acest fel, să își dezvolte capacitatea de a face performanță în medii economice specifice și să fie mai bine pregătiți pentru a răspunde nevoilor tot mai mari de adaptabilitate pe o piață a muncii în continuă schimbare”, a declarat Manuela Coţofan, directorul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;