Banii investiţi de CJ Iaşi pentru reabilitarea spitalelor ar putea fi recuperaţi de la Uniunea Europeană

Consiliul Județean (CJ) Iași poate recupera peste 34 de milioane de euro investiți în spitalele din subordine, începând cu anul 2014 și până în prezent. Banii pot veni din fonduri europene, pe care Ministerul Sănătății le poate accesa în parteneriat cu CJ.  În cadrul videoconferinței susținută marţi de ministrul Sănătății, reprezentanții MDRAP și Autortății de Management al Programului Operațional Regional (POR), consiliile județene și cele locale au fost informate cu privire la modalitatea de recuperare a investițiilor. Astfel, vor putea fi decontate acele contracte care sunt încă în derulare pentru infrastructura UPU, ambulatorii, terapie intensivă, echipamente dotare UPU, blocuri operatorii și ATI, precum și pentru elementele conexe care deservesc activitatea din ambulatoriu, cum ar fi radiologia imagistică. Ministerul Sănătății va fi principalul aplicant, declarat eligibil pentru recupararea fondurilor, Consiliul Județean fiind astfel partener în proiect. ”În baza contractelor pe care le avem și care nu s-au finalizat încă, vom trimite o solicitare la Ministerul Sănătății, urmând ca acesta să depună cererea de finanțare până pe 16 iulie. Ministerul va deveni principalul aplicant, în parteneriat cu Consiliul Județean. Ceea ce s-a discutat astăzi în videoconferință este de fapt modificarea POR pentru proiecte alternative, în vederea recuperării cheltuielilor deja efectuate din alte surse, diferite de  fondurile europene, condiția fiind ca aceste proiecte să nu fie finalizate încă, sau să existe posibilitatea completării la capitolul dotări.  Consiliul Județean Iași poate recupera astfel pentru întreg județul, peste 34 de milioane de euro”,  a afirmat președintele Consiliului Județean Iaşi, Maricel Popa. Tot în cadrul videoconferinței, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai MDRAP au menționat că proiectul depus de CJ Iași  pentru ”Extinderea și dotarea UPU Sf. Maria”  a fost înscris pe lista de priorități în ceea privește evaluarea tehnică și financiară  și a fost inclus în masterplanul MS.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;