Iaşul, gazdă în premieră a Congresului Asociației Europene a Funcționarilor de Stare Civilă

În perioada 7-8 iunie, Iaşul va fi, în premieră, gazda celui de-al XVIII-lea Congres al Asociației Europene a Funcționarilor de Stare Civilă  (E.V.S. – www.evs-eu.org). Evenimentul, care va avea loc în Sala “Cuza” a Hotelului Unirea, este organizat de Asociația Națională a Funcționarilor de Stare Civilă din România (A.N.F.S.C.R. – www. anfscr.eu), în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași. Tema congresului de la Iaşi este „Datele personale – noi provocări pentru funcționarii de stare civilă europeni”. Congresul se va bucura de participarea reprezentanților a 12 state europene, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Autorității Naționale pentru Cetățenie, Avocatului Poporului, Consiliului Superior al Magistraturii, Parlamentului European și instituțiilor publice din Iași. Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc joi, 7 iunie, de la ora 9.00, în prezenţa preşedintelui EVS, Simon Rijsdik, a preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Funcţionarilor de Stare Civilă din România (ANFSCR), Renata Marin, precum şi a aurtorităţilor locale.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;