Complexul Muzeal Național „Moldova” și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Inspectoratul Școlar Județean, organizează sâmbătă, 9 iunie, de la ora 11.00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii, o nouă ediție a „Concertelor-lecție la Palat”. Dedicat creației compozitorului Ludwig van Beethoven – Septet pentru vioară, violă, violoncel, contrabas, clarinet, fagot, corn opus 20 în mi bemol major, concertul-lecție are ca invitați speciali artiști instrumentiști de la Filarmonica „Moldova” Iași: Adriana Andreea Patraș, Cătălina Toma, Nicoleta Avădănei, Virgil Florin Prisacariu, Bogdan Irina, George Hariton şi Paul Patraș. Inițiat și coordonat voluntar de prof. dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, proiectul cultural-educativ „Concerte-lecție la Palat” a ajuns la cea de-a doua stagiune, fiind realizat cu sprijinul voluntarilor Andreea Maria Ichim, Adriana Ioana Iacob, Brigita Celina Mateeș, Marian Moraru, Cristian Daniel Roman – elevi ai Colegiului Național de Arte „Octav Băncilă” Iași. Costul unui bilet de intrare la eveniment este de 10 lei, acesta putând fi achiziționat de la Palatul Culturii, inclusiv în ziua concertului, începând cu ora 10.00.