Expoziție de pictură, grafică şi tapiserie la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 12 – 30 iunie, la Palatul Culturii, expoziția de pictură, grafică și tapiserie „Memorie”, a artistei Anca Seel-Constantin. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1986, precum şi a Institutului de limbă şi civilizaţie franceză a Universităţii din Neuchâtel (Elveţia), oraș în care s-a şi stabilit, Anca Seel-Constantin are o bogată activitate expoziţională – colectivă şi de grup, cu expoziţii personale în România, Germania, Elveţia, SUA, Franţa, Italia, precum şi lucrări/ cărți-obiect în colecţii publice la Bibliotecile din Berna, Paris, Neuchâtel, Institutul Cultural Român – Veneţia, Fondazzione Bogliasco – Genova, Librăria Institutului Român – New York, Academia di Romania – Roma, etc. Pentru expoziția de la Muzeul de Artă din Iaşi, artista a selectat o serie de picturi, dar și carte-obiect cu texte aparţinând lui Pier Paolo Pasolini,  Bernard Chambaz,  Constantin  Kavafis, Blaga şi Benjamin Fondane – la care se adaugă şi o tapiserie de mari dimensiuni. Publicul ieşean va avea parte de un veritabil spectacol vizual, de o mare complexitate, echilibrat de structurile compoziţionale ale lucrărilor, dar şi de atmosfera melancolică, învăluită în mister, într-o cromatică elaborată ce alternează între sobru şi maiestuos. „Memorie”, tema aleasă de artistă, este universul în care se poate reîntoarce și reîntâlni, în timp, cu semnul arhaic, semn ce devine propriu uneori, derivat tocmai din unele note biografice. Apetenţa pentru a crea carte-obiect, un atribut al graficianului, mai exact al gravorului, vine însă şi din pasiunea artistei pentru lectură, pentru marile opere ale literaturii universale. Condiția pentru acest gen de creație este ca „artistul să iubească biblioteca, această resursă permanentă, acest loc pe care Borges îl asemăna raiului”. Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 12 iunie, de la ora 18.00. Prezintă:  prof. univ. dr. Petru Bejan, critic şi eseist de artă. Moderator al evenimentului: Mihail Voicu, muzeograf. Expoziția va rămâne pe simeze până pe data de 30 iunie 2018 și va putea fi vizitată cu biletul aferent intrării la Muzeul de Artă.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;