Cinci autobuze DAF din parcul Companiei de Transport Public (CTP) Iași au fost predate, astăzi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Piaţa Palatului Culturii, către regia de transport în comun din Tulcea. La eveniment a fost prezent şi primarul Mihai Chirica, care a declarat că autobuzele au fost date în folosință gratuită pentru o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire. „În luna ianuarie, în municipiul Tulcea a avut loc un incendiu care a dus la distrugerea aproape în întregime a parcului auto al companiei locale de transport. Am vrut să ne arătăm solidaritatea față de municipiul Tulcea și de aceea am decis să dăm în custodie cinci autobuze pe o perioadă de un an. Dacă va fi nevoie, putem prelungi acest termen. Sper să le fie de folos. Să dea Dumnezeu să nu se mai întâmple astfel de evenimente, iar dacă se întâmplă să avem grijă unii de ceilalți”, a declarat primarul Mihai Chirica. În numele locuitorilor din Tulcea, la ceremonia din Piaţa Palatului Culturii a fost prezent Dan Bălan, directorul Societăţii de Transport Public (STP) . “Doresc să mulţumesc ieșenilor, domnului primar Chirica, Consiliului Local, pentru că au fost foarte săritori chiar de când am avut incendiul. Până acum am funcționat cu autobuze de la Alba-Iulia, Buzău, Sibiu, Giurgiu și București. Deși inițial am declinat oferta de la Iași, acum avem nevoie și de aceste autobuze”, a spus Dan Bălan.
Cinci autobuze ale CTP, donate Societăţii de Transport Public din Tulcea
Filed in: Administrație, Informațía zilei