Iaşul, gazda celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional Coral pentru Tineret “Gavril Musicescu”

În perioada 1 – 8 iulie, la Iaşi se va desfăşura cea de-a VI-a ediție a Festivalului – Concurs  Coral Internațional pentru Tineret “Gavriil Musicescu”, eveniment organizat de Asociația “Iubire și Încredere” Iași, în partenereriat cu Primăria Municipiului Iași, prin compartimentul “Centenar”, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași 2017-2020. Conferinţa de lansare a manifestării va avea loc astăzi, 25 iunie, la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, ocazie cu care vor fi anunţate programul festivalului, corurile participante şi invitaţii speciali și vor fi dezvăluite o serie de momente speciale care sunt pregătite pentru publicul ieșean în perioada următoare. “Iașul devine capitala muzicii corale de tineret și transformă prima săptămână a lunii iulie într-o suită de evenimente și concursuri în cadrul cărora arta corală este vedeta, iar tinerii muzicieni talentați au șansa de a-și etala cu măiestrie dragostea față de aceasta. Dedicate în mod special Centenarului Marii Uniri, evenimentele organizate în cadrul Festivalului Gavriil Musicescu vor revela publicului ieșean frumusețea inedită a cântului coral și-l vor ajuta să își îndrepte gândul către evenimentele de la 1918 care au marcat istoria țării noastre. Coruri din România și de peste hotare vor prezenta în recitalurile lor piese patriotice românești pentru a marca, așa cum se cuvine împlinirea celor 100 de ani de Unire”, a declarat Daniela Doroșincă, directorul festivalului. Cea de-a VI-a ediţie a manifestării reunește coruri și personalități de renume din România, Ucraina, Republica Moldova, Spania, Serbia, Republica Populară Chineză, Senegal și Siria. Toate evenimentele din cadrul Festivalului vor fi transmise in direct pe site-ul, pagina de Facebook şi canalul de YouTube ale Asociaţiei “Iubire şi Încredere”.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;