Servicii de integrare socială pentru o mie de copii din mediul rural, în cadrul proiectului “Şcoli creative”

Un număr de 970 de copii, tineri și adulți din trei comunități rurale dezavantajate socio-economic, din județele Iași și Vaslui, respectiv Dagâţa, Grajduri şi Hoceni vor benefica de programe educaţionale prin intermediul proiectului “Şcoli creative”, implementat de Asociaţia Filantropică “Trup şi Suflet”, în parteneriat cu Asociația Streetaware din Iași, Școala Profesională Dagâța (jud. Iași), Școala Gimnazială Grajduri (jud. Iași), Școala Gimnazială Nr. 1 Hoceni (jud. Vaslui) și Primăria Comunei Hoceni. Scopul proiectului este de a crește nivelul educațional pentru 970 de copii, prin furnizarea de programe socio-educaționale integrate și prin promovarea inovării sociale și a șanselor egale. Concret, proiectul prevede creșterea accesului la îngrijire și educație timpurie pentru 430 copiii, creșterea accesului la învățământ primar și secundar inferior, de calitate, pentru 540 persoane, creșterea calității serviciilor educaționale din cele trei comunități rurale dezavantajate, prin formarea a peste 73 de cadre didactice și creșterea capacității acestora de a identifica și de a implementa soluții inovative la probleme socioeducaționale, specifice zonelor defavorizate unde activeaza profesional. De asemenea, se are în vedere dezvoltarea unor programe de inovare socială de prevenire a abandonului școlar, promovarea modelelor de bune practici cu privire la prevenirea abandonului școlar în comunitățile dezavantajate socio-economic și diversificarea activităților educaționale din trei comunități rurale dezavantajate socio-economic prin dezvoltarea infrastructurii școlare. Valoarea totală a proiectului este de 8,091,071.50 lei, din care 8,015,984.77 lei reprezintă fonduri nerambursabile și 75,086.73 reprezintă contribuția partenerilor. Perioada de implementare a activităților este cuprinsă între 15.05.2018 – 14.05.2021. Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;