Spectacol de teatru pentru prichindei, demonstrații de zumba cu scop caritabil și sesiuni de shopping cu promoții de până la 70%. Acestea sunt propunerile pentru următoarele zile în ansamblul Palas.
Sâmbătă, pe 14 iulie 2018, de la ora 18.00, iubitorii de mișcare în aer liber sunt invitați la evenimentul de Zumba cu scop caritabil „Speranță pentru Dominic”. Demonstrațiile ritmate sunt organizate de clubul de sport Oxygen, iar donațiile vor fi direcționate către tratamentul unui copil grav bolnav. Participanții se vor bucura de o activitate antrenantă și recreativă, iar în același timp vor face și o faptă bună.
Dacă este duminică, copiii primesc invitație la teatru și la distracție. Pe 15 iulie, de la ora 19.00, la Amfiteatrul Palas, copiii vor descoperi cărările fermecate din „Dumbrava Minunată”, o dramatizare după Mihail Sadoveanu. Lizuca şi Patrocle, Zâna Închipuirii şi Regele Broaştelor o să-i surprindă, cu farmec şi umor, în interpretarea actorilor de la Ateneul Copiilor din Cluj-Napoca. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta între 4 şi 14 ani.Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-ul www.palasmall.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%.
În plus, sesiunile de shopping în magazinele din Palas Mall sunt foarte atractive în această perioadă, pentru că brandurile afișează discounturi de până la 70%. Îmbrăcăminte la modă, încălțăminte perfectă pentru planurile de vacanță, bijuterii și accesorii în ton cu tendințele sezonului, cosmetice și articole sportive, toate sunt acum la promoții estivale.