Acord de colaborare între Universitatea Tehnică şi Universitatea “Ecahid Hamma Lakhda” din Algeria

Conducerea Universității „Gheorghe Asachi” din Iași a semnat un nou acord de colaborare inter-universitară cu Universitatea „Ecahid Hamma Lakhda” din El Qued (Algeria). Documenmtul a fost semnat la Iaşi, în urma vizitei unei delegații a instituției de învățământ superior din Algeria, condusă de Omar Ferhati, rectorul universități “Ecahid Hamma Lakda”din El Qued. Pe parcursul întâlnirii au fost abordate o serie de aspecte legate de dezvoltarea colaborării între cele două universități care vizează atât componenta educațională, cât și cea de cercetare. „Întâlnirea a reprezentat o continuare a intențiilor universității noastre de a dezvolta relațiile cu instituțiile similare din regiunea magrebiană. Această vizită se adaugă participării noastre la Târgul educațional din Maroc, din luna martie a acestui an. În afară de finalizarea concretă a acestei întâlniri prin semnarea acordului de colaborare între Politehnica ieșeană și Universitatea din El Qued în domeniul mobilităților Erasmus+, am discutat și posibilitățile de parteneriat în domeniul cercetării, prin participarea în competiții internaționale cu proiecte comune. Deja astfel de colaborări se derulează în cadrul studiilor doctorale în cotutelă, deocamdată doar în zona chimiei și ingineriei chimice”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi”. La rândul său, profesorul Omar Ferhati, rectorul Universității „Echahid Hamma Lakhdar”, și-a exprimat speranța că această primă vizită este doar una dintre cele care vor urma, adresând o invitație atât persoanelor participante la întâlnire, cât și corpului profesoral al politehnicii ieşene, afirmând că o astfel de colaborare va fi în beneficiul ambelor comunități academice.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;